Aeroportul Köln/Bonn din vestul Germaniei şi-a întrerupt operaţiunile pentru câteva ore, vineri dimineaţă, în urma unui incident de securitate, afectând mii de pasageri, relatează Reuters, citând presa locală, relatează News.ro.
Alerta, care a provocat evacuarea zonelor de control ale celor două terminale de pasageri, a fost cauzată de o defecţiune a noilor echipamente de securitate, a anunţat sursa. La scurt timp după ora locală 9 dimineaţa (10:00 ora României), avioanele au început să decoleze din nou, a informat aceeaşi sursă. Koln/Bonn este al şaselea aeroport din Germania ca număr de pasageri şi un hub regional pentru United Parcel Service (UPS), mai arată sursa.
Noile scanere CT instalate la aeroport au avut aparent o defecţiune, conform sursei. În cursul dimineţii, unul dintre aparate a detectat obiecte suspecte în bagajul de mână al unui pasager în timpul controlului de securitate, prezintă sursa menţionată. Avertismentul corespunzător nu a apărut însă în zona de control în care se afla pasagerul, ci într-o altă zonă de control, potrivit News.ro. Personalul de securitate nu a ştiut însă ce să facă cu acest mesaj, scrie sursa. Consecinţa: geanta cu conţinut suspect nu a fost sortată şi verificată manual, aşa cum era prevăzut, ci a fost înmânată pasagerului fără a fi verificată, subliniază aceeaşi sursă. Când s-a observat acest lucru, poliţia federală a evacuat întreaga zonă de securitate a aeroportului Köln/Bonn şi a oprit zborurile de plecare, relatează sursa.
Zona de securitate a fost percheziţionată de către funcţionari. Acest lucru a durat mai mult de două ore, conform sursei citate anterior. Între timp, mii de pasageri aşteaptau în terminalele aeroportului plecarea zborurilor lor, precizează sursa.
În prezent, operaţiunile de check-in au fost reluate, dar, deoarece noua tehnologie de securitate nu este disponibilă, se preconizează că va dura ore întregi până când toţi pasagerii vor putea fi verificaţi cu ajutorul aparatelor vechi, menţionează News.ro.


















































Opinia Cititorului