Afacerile ilegale cu trufe şi ciuperci, în vizorul Gărzii de Mediu

S.B.
Miscellanea / 20 martie, 16:43

Afacerile ilegale cu trufe şi ciuperci, în vizorul Gărzii de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu au făcut în ultimele săptămâni 40 de controale la nivel naţional, care au vizat exploatarea şi comercializarea trufelor, a ciupercilor comestibile şi a fructelor de pădure, informează news.ro.

Ei au dat 34 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproape două milioane de lei.

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au anunţat, vineri, că aceste controale au vizat în principal respectarea legislaţiei privind protecţia mediului, trasabilitatea produselor şi deţinerea documentelor legale necesare pentru recoltare, achiziţie şi comercializare.

”La nivel naţional, au fost efectuate 40 de controale, în urma cărora au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 34 de amenzi şi 4 avertismente, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 1.790.000 lei”, au transmis reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.

Ei au precizat că în judeţul Hunedoara au fost făcute trei controale şi dată o amendă de 120.000 de lei, iar în judeţul Neamţ s-au desfăşurat două controale, valoarea totală a celor două sancţiuni fiind de 120.000 de lei.

De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu au realizat nouă controale în judeţul Cluj, unde au aplicat nouă amenzi în valoare totală de 550.000 de lei.

Cea mai amplă activitate de control s-a desfăşurat în judeţul Bihor, unde au fost întocmite 26 de note de constatare şi date 26 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 18 amenzi, în valoare totală de 1.000.000 lei, şi patru avertismente.

De asemenea, a fost dispusă o măsură complementară de suspendare a activităţii unui operator economic până la obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului.

Principalele nereguli, identificate în timpul acestor controale, au fost: lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului; lipsa autorizaţiilor pentru recoltare, achiziţie sau comercializare; neînregistrarea sistemelor individuale de epurare a apelor uzate; nedeclararea obligaţiilor la Fondul pentru mediu pentru ambalajele introduse pe piaţă.

Totodată, în unele cazuri, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au constatat depăşiri semnificative ale cantităţilor autorizate, inclusiv situaţii în care operatorii economici au depăşit cu până la 100 de tone cantităţile de ciuperci comestibile aprobate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0951
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5919
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8974
Gram de aur (XAU)Gram de aur659.4329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb