Afacerile Next Capital au crescut cu 41%, la jumătatea anului

Ziarul BURSA #Companii / 17 iulie 2018

Nivelul creanţelor gestionate de Next Capital Finance IFN SA prin operaţiuni de factoring a crescut cu 41% în primele şase luni ale anului, comparativ cu prima jumătate a anului trecut, potrivit datelor companiei.

Bogdan Roşu, managing director Next Capital, a declarat: "În mare parte rezultatele s-au datorat aducerii de clienţi noi, din sectoarele pe care le cunoaştem foarte bine, dar şi creşterii rulajelor clienţilor existenţi. La sfârşitul lunii iunie, portofoliul a înregistrat cu 15% mai mulţi clienţi. (...) Ne-am propus ca până la sfârşitul lui 2018 să atingem un obiectiv ambiţios de creştere a creanţelor gestionate cu 50% şi să fim astfel peste nivelul pieţei".

Creşterea a fost înregistrată pe majoritatea domeniilor finanţate, însă sectorul FMCG, reprezentat de furnizorii marilor retaileri, dar şi sectorul IT/BPO, au avut cel mai mare aport în rezultate.

Reprezentantul Next Capital a explicat: "Primim un număr din ce în ce mai mare de solicitări pentru servicii de consultanţă şi chiar pentru servicii de colectare creanţe, fapt care confirmă opţiunea din ce în ce mai multor antreprenori de externalizare a aces­tor servicii către instituţii de factoring, dar, în acelaşi timp, poate preves­ti şi o înrăutăţire a riscului comercial din piaţă. Debitorii care îşi înrăutăţesc comportamentul de plată şi ajung chiar la incapacitate de plată sau insolvenţă, nu sunt doar din sectorul firmelor mici, ci şi din zona companiilor medii şi mari, iar acest lucru face şi mai dificilă previzionarea acestor situaţii. Semnalele pe care le vedem în piaţă ne confirmă poziţionarea noas­tră oportună în zona de prudenţă şi ne readuce la principiile de bază ale evaluării riscului".

În ceea ce priveşte categoriile de produse de factoring, principalul contributor la rezultatele Next Capital rămâ­ne factoringul intern, însă şi factoringul revers (Supply Chain Finance) are o evoluţie pozitivă, chiar dacă este un produs relativ nou în portofoliu.

Potrivit companiei, profilul de business al Next Capital nu este unul legat de volum, specific altor tipuri de instituţii financiare care oferă factoring, ci unul personalizat pe fiecare client în parte, care pune accentul pe calitatea serviciilor şi pe experienţa oferită clientului, iar acest lucru nu se poate asigura când gestionezi volume foarte mari de clienţi, întrucât acolo trebuie soluţii standardizate.

Oficialii companiei se raportează cu prudenţă la evoluţiile macro economice, care, spun ei, pot influenţa în orice moment obiectivele de business.

Bogdan Roşu mai explică: "Sunt mulţi factori din piaţă cum ar fi fiscalitatea, costul finanţării, inflaţia, ROBOR, devalorizarea RON, riscul comercial în special pe segmentul companiilor mici şi medii (dar nu numai), care pot avea o influenţă directă în starea de sănătate şi predictibilitate a mediului economic şi, implicit, în planurile clienţilor şi ale noastre de dezvoltare. Un mediu economic imprevizibil reduce, stopează sau chiar impiedică inves­tiţiile, iar acest lucru afectează major atât companiile româneşti, cât şi creditorii, în cazul nostru. Incertitudinea îi opreşte pe antreprenori să se dezvolte, să rişte proiecte şi idei noi, opreşte practic progresul şi ţine pe toată lumea într-o expectativă nesănătoasă. În mod concret, de exemplu, o rată a inflaţiei crescută este în dezavantajul companiilor româneşti care vând pe piaţa internă, întrucât le «mănâncă» din marjă, puterea de cumpărare la momentul încasării fiind mai mică decât la momentul prestării serviciilor şi emiterii facturii. Aici nu există decât două soluţii: fie acceptă diminuarea profitului (dar atunci de unde vor mai avea bani de investiţii şi dezvoltare?), fie transferă în preţul de vânzare această rată a inflaţiei, iar atunci vor avea de suferit consumatorii finali".

IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluţii de creditare, gestiune creanţe şi consultanţă, dar şi servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) prin compania OPTIMA SOLUTIONS & SERVICES. Grupul Next Capital care are acţionariat majoritar românesc şi minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2017 o creştere a cifrei de afaceri cu 14%. Next Capital este membru fondator al Asociaţiei Române de Factoring (ARF), iar Bogdan Roşu este în prezent preşedinte al ARF.

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro