AFGANISTAN: Şapte victime după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în nordul ţării

Mina Irina
Internaţional / 9 octombrie 2016

Şapte persoane, printre care trei membri ai armatei afgane, şi-au pierdut viaţa astăzi în nordul ţării, în accidentul elicopterului militar în care se aflau, a anunţat Ministerul Apărării de la Kabul, transmite AFP, citată de Agerpres.

Elicopterul s-a prăbuşit în jurul orei 04:00 (23:30 GMT) în provincia Baghlan, la sud de Kunduz, a cărei capitală cu acelaşi nume este asediată de o săptămână de talibani.

Potrivit comunicatului ministerial, "elicopterul M-17 a luat foc din cauza unei pene tehnice şi s-a prăbuşit", în timpul unei misiuni de aprovizionare a unei baze militare.

La scurt timp după anunţ, talibanii au revendicat acţiunea printr-un comunicat al purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Talibanii obişnuiesc să revendice toate atacurile cu victime militare, mai ales cele ale prăbuşirilor aparatelor de zbor, precizează AFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb