AFGANISTAN: Talibanii anunţă că reiau eliberarea de paşapoarte

G.U.
Internaţional / 18 decembrie 2021

Talibanii anunţă că reiau eliberarea de paşapoarte

Autorităţile talibane din Afganistan au anunţat astăzi că vor relua eliberarea de paşapoarte, oferindu-le o speranţă că vor putea pleca din ţară numeroşilor afgani care se simt ameninţaţi de islamişti, transmite AFP, conform Agerpres.

Mii de afgani încearcă de asemenea să scape de criza economică ce riscă să se transforme în criză umanitară majoră pe fondul stopării ajutorului internaţional după sosirea talibanilor la putere.

''Eliberarea de paşapoarte va începe mâine în trei regiuni, inclusiv la Kabul'', a declarat presei Alam Gul Haqqani, şeful serviciului de paşapoarte.

Serviciul fusese închis după preluarea puterii de către talibani la mijlocul lui august şi redeschis pentru scurt timp în octombrie. Afluxul de cereri a provocat însă probleme tehnice, obligându-i pe talibani să întrerupă eliberarea de documente după câteva zile.

''Toate problemele tehnice au fost rezolvate, aparatele biometrice au fost reparate'', a dat asigurări sâmbătă Alam Gul Haqqani.

Într-o primă etapă, paşapoartele le vor fi eliberate celor care au depus deja cerere, urmând ca din 10 ianuarie să fie acceptate cereri noi.

Reluarea emiterii de paşapoarte constituie un test de bunăvoinţă pentru talibani, care s-au angajat faţă de comunitatea internaţională să-şi lase să plece compatrioţii care vor să părăsească ţara şi dispun de vize valide.

ONU a avertizat că Afganistanul se confruntă cu 'una din cele mai grave crize umanitare din lume', care se va înrăutăţi odată cu sosirea iernii.

Talibanii reclamă dezgheţarea de fonduri pentru a relansa economia şi a lupta contra foametei.

Zborurile internaţionale, în principal spre Dubai şi Abu Dhabi, s-au reluat în septembrie pe aeroportul din Kabul, luat cu asediu la sfârşitul lui august de miile de afgani disperaţi să plece din ţară după revenirea la putere a talibanilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb