AFGANISTAN: Talibanii au preluat controlul asupra principalului punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul

G.B
Internaţional / 22 iunie 2021

Talibanii au preluat controlul asupra principalului punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul

Insurgenţii talibani au preluat astăzi controlul asupra principalului punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul, republică ex-sovietică din Asia Centrală, în nordul Afganistanului, precum şi asupra unor districte care duc spre capitala provinciei Kunduz, au anunţat responsabili locali, transmite AFP, citată de Agerpres.

Doi membri ai consiliului regional - Amruddin Wali şi Khaliddin Hakmi - au confirmat pentru agenţia franceză de presă 'preluarea controlului asupra punctului de trecere Shir Khan', care leagă Afganistanul de restul Asiei Centrale, la circa 50 km nord de Kunduz.

Talibanii, potrivit lui Hakmi, au capturat 'Shir Khan şi toate celelalte posturi de frontieră, după o oră de lupte'.

'Talibanii au început atacul noaptea trecută, iar dimineaţă erau peste tot, cu sutele', a precizat un ofiţer al armatei afgane, sub rezerva anonimatului.

Forţele regulate au fost constrânse să se retragă 'până în Tadjikistanul' vecin, a adăugat el.

Talibanii şi-au intensificat ofensiva pe teren de la începutul retragerii trupelor americane în luna mai, operaţiune ce ar urma să se încheie la 11 septembrie.

Pentagonul a lăsat să se înţeleagă luni că retragerea, care avansează foarte rapid, ar putea fi încetinită în mod deliberat pentru a face faţă atacurilor repetate, respectându-se totodată termenul limită la 11 septembrie.

Pe fondul retragerii trupelor străine din Afganistan, Rusia a anunţat la sfârşitul lunii mai că îşi consolidează sistemul antiaerian de la o bază din Tadjikistan, conform semioficiosului Izvestia, care cita la 25 mai un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova.

Potrivit ziarului, baza va fi echipată cu cele mai moderne sisteme de apărare antiaeriană portabile 'Verba'. Acest tip de arme este deosebit de eficient împotriva rachetelor de croazieră şi a dronelor de toate modelele şi dimensiunile, conform publicaţiei citate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb