Administraţia SUA a renunţat la intenţia anunţată pe 22 mai de a le cere solicitanţilor de rezidenţă permanentă să efectueze demersurile în ţara lor de origine, a relatat New York Times, în urma unui val de indignare publică, conform AFP.
Departamentul pentru Securitate Internă, responsabil pentru problemele de imigrare, a precizat vineri pentru ziarul New York Times că această nouă politică nu se va aplica în cele din urmă tuturor solicitanţilor mult râvnitei cărţi verzi, ci "mai degrabă de la caz la caz".
"Ea a servit pur şi simplu ca o reamintire pentru agenţi să îşi folosească puterea discreţionară" pentru a le cere sau nu solicitanţilor să părăsească Statele Unite pentru a-şi completa cererile, a explicat departamentul.
Aceasta este o schimbare bruscă, deoarece Serviciul de Cetăţenie şi Imigrare al SUA (USCIS) anunţase săptămâna precedentă că, "de acum înainte, un cetăţean străin care locuieşte temporar în Statele Unite şi doreşte să obţină o carte verde trebuie să se întoarcă în ţara sa de origine pentru a aplica, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale".
Deţinătorii de vize pe termen limitat, "cum ar fi studenţii, lucrătorii temporari sau persoanele cu vize turistice, vin în Statele Unite pentru o perioadă scurtă şi pentru un motiv specific. Sistemul nostru este conceput astfel încât aceştia să plece după ce şederea lor se termină. Şederea lor nu ar trebui să funcţioneze ca un prim pas către procesul de obţinere a cărţii verzi", a explicat la momentul respectiv purtătorul de cuvânt al USCIS, Zach Kahler.
Mai multe organizaţii pentru drepturile migranţilor şi firme de avocatură şi-au exprimat consternarea faţă de această măsură, a relatat AFP, despre care se temeau că ar putea crea confuzie pentru solicitanţii de rezidenţă permanentă.
Democratul Chuy Garcia, membru al Camerei Reprezentanţilor, a numit noua politică "absurdă şi crudă".
Ea "va obliga mii de imigranţi legali, inclusiv soţi/soţii de cetăţeni americani, să-şi părăsească locuinţele, familiile şi locurile de muncă timp de săptămâni, chiar luni, pentru a-şi obţine cartea verde în afara Statelor Unite", a avertizat el.
Conform Washington Post, Statele Unite emit peste un milion de cărţi verzi în fiecare an şi, până în prezent, mai mult de jumătate dintre solicitanţi se află deja pe teritoriul american.
În ofensiva amplă anti-imigraţie dusă de Donald Trump de la revenirea sa la Casa Albă, o altă cale pentru imigraţia legală, cea a refugiaţilor, a fost deja în mare parte închisă, conform AFP.


















































Opinia Cititorului