AFP: Amazon anunţă investiţii de 16 miliarde de euro în Germania, în special în centre de date şi infrastructura AI

S.C.
Companii / 20 octombrie, 14:48

AFP: Amazon anunţă investiţii de 16 miliarde de euro în Germania, în special în centre de date şi infrastructura AI

Amazon, gigantul american al comerţului online, a anunţat marţi că va investi 16 miliarde de euro în Germania în 2027, în special în centre de date şi infrastructura destinată inteligenţei artificiale, în cadrul unui summit guvernamental organizat pentru atragerea investiţiilor străine, informează AFP, citat de News.ro.

Potrivit unui comunicat al companiei, investiţiile vor viza ocuparea forţei de muncă, tehnologia şi infrastructura, planurile includ extinderea reţelei de internet de mare viteză prin satelit Amazon Leo, precum şi dezvoltarea unor noi proiecte logistice şi digitale, conform sursei.

Anunţul a fost făcut la Berlin, în cadrul unui summit la care au participat aproximativ 200 de lideri de companii şi investitori, printre participanţi s-au numărat grupurile germane Siemens, Mercedes-Benz, Bayer şi Deutsche Telekom, precum şi companiile americane Boeing, Anthropic şi Nvidia, potrivit publicaţiei.

Cancelarul conservator Friedrich Merz încearcă să consolideze atractivitatea Germaniei pentru investitori, în condiţiile în care cea mai mare economie europeană se confruntă de mai mulţi ani cu o creştere economică slabă şi cu pierderea competitivităţii industriale, conform sursei.

Marţi, liderul german a prezentat avantajele investiţiilor în ţară, afirmând că guvernul său a lansat „cel mai ambiţios proces de reformă şi modernizare din ultimele decenii”, astfel Merz a evidenţiat investiţiile private şi publice, reducerile fiscale şi măsurile pentru consolidarea pieţelor de capital din Germania şi din Uniunea Europeană, potrivit publicaţiei.

La rândul său, ministrul Economiei, Katherina Reiche, a declarat marţi, într-un interviu acordat postului public de radio Deutschlandfunk, că au fost deja obţinute angajamente de investiţii din partea companiilor în valoare de peste 220 de miliarde de euro.

Investiţia anunţată de Amazon se adaugă unei prezenţe de lungă durată a companiei pe piaţa germană, conform sursei.

„Am creat deja peste 40.000 de locuri de muncă permanente, am construit peste 100 de unităţi şi am investit peste 100 de miliarde de euro în Germania din 2010, iar activitatea noastră este departe de a se fi încheiat”, a declarat Rocco Bräuniger, directorul general al Amazon Germania, informează publicaţia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb