Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au atacat un transformator electric în oraşul sfânt Medina, potrivit coaliţiei militare conduse de Arabia Saudită. Atacul, care ar fi avut loc marţi, a fost condamnat de mai multe state şi organizaţii musulmane, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.
Coaliţia condusă de Riad susţine că transformatorul alimenta cu electricitate Moscheea Profetului şi acuză rebelii houthi că încearcă să vizeze cele două mari locuri sfinte ale islamului, Mecca şi Medina, conform sursei.
Arabia Saudită, care sprijină guvernul yemenit, i-a acuzat şi în septembrie pe houthi că au lansat un atac cu dronă asupra oraşului Mecca. Rebelii au respins atunci acuzaţiile, potrivit publicaţiei.
Houthii au negat joi orice responsabilitate pentru eventuale atacuri asupra locurilor sfinte, prin vocea lui Mahdi al-Mashat, şeful Consiliului Politic Suprem, citat de postul Almasirah, conform sursei.
Mecca şi Medina, situate în vestul Arabiei Saudite, sunt cele mai sacre două oraşe ale islamului. Medina adăposteşte mormântul profetului Mahomed, potrivit publicaţiei.
Guvernul yemenit, susţinut de Riad şi recunoscut de comunitatea internaţională, a condamnat atacul şi a acuzat miliţia houthi şi Iranul, care o sprijină, de responsabilitate, informează sursa citată.
Incidentul a provocat reacţii în mai multe ţări din regiune. Qatarul a condamnat ceea ce a descris drept o atingere gravă adusă caracterului sacru al locurilor sfinte şi o încălcare a suveranităţii Arabiei Saudite. Liga Arabă a denunţat, la rândul său, o escaladare periculoasă, conform publicaţiei.
Moscheea Al-Azhar din Cairo, principala autoritate a islamului sunnit, şi-a exprimat „respingerea categorică” faţă de atac, în timp ce Sudanul l-a calificat drept un „act plin de ură”, potrivit sursei menţionate.
Turcia a condamnat atacul asupra infrastructurii civile din Medina şi şi-a reafirmat sprijinul pentru Arabia Saudită. Ankara a cerut încetarea imediată şi necondiţionată a atacurilor care ameninţă securitatea regatului şi locurile sacre ale islamului, conform publicaţiei.
Turcia, Pakistanul şi Arabia Saudită au semnat în august, la Mecca, un pact de apărare reciprocă. Cu toate acestea, Islamabadul şi Ankara nu au ripostat până acum la atacurile houthi împotriva Arabiei Saudite, potrivit sursei.

























































Opinia Cititorului