AFP: Guvernul sud-coreean a suspendat aproape 5.000 de medici grevişti

A.F.
Internaţional / 11 martie

AFP: Guvernul sud-coreean a suspendat aproape 5.000 de medici grevişti

Guvernul sud-coreean a anunţat, luni, că a demarat procedura de suspendare a peste 4.900 de medici rezidenţi care şi-au abandonat posturile pentru a protesta faţă de o reformă a studiilor medicale, o mişcare nepopulară care a provocat haos în spitalele din ţară, relatează AFP.

Aproximativ 12.000 de medici rezidenţi, adică 93% din total, au absentat luni din spitale, sfidând cererile guvernului de a se întoarce la muncă.

Acest val de demisii şi abandonuri de posturi, care a început la 20 februarie, a dus la amânarea a numeroase tratamente şi operaţii, întrucât sistemul spitalicesc sud-coreean se bazează foarte mult pe rezidenţi, şi a obligat guvernul să mobilizeze de luni medici militari.

Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că a început să trimită notificări administrative medicilor grevişti, primul pas înainte de a le suspenda licenţele pentru trei luni. "Începând cu data de 8 martie, acestea fuseseră trimise la peste 4.900 de medici stagiari", a declarat un înalt oficial al ministerului, Chun Byung-wang.

Potrivit acestuia, o suspendare de trei luni este însoţită şi de o amânare de cel puţin un an înainte ca stagiarul sancţionat să obţină calificarea de medic specialist. El a promis că medicii care se întorc imediat la muncă vor scăpa de pedeapsă.

PLANURI DE CREŞTERE A NUMĂRULUI DE STUDENŢI ADMIŞI LA FACULTATEA DE MEDICINĂ

"Guvernul va ţine cont de circumstanţe şi îi va proteja pe medicii stagiari dacă se întorc la muncă înainte de încheierea procedurii administrative", a declarat el. Conform legislaţiei sud-coreene, medicii sunt lucrători esenţiali care nu pot intra în grevă. Guvernul le-a dat protestatarilor termen până la 29 februarie pentru a se întoarce la muncă şi a ordonat o anchetă a poliţiei cu privire la mobilizare. Sediul Asociaţiei Medicale Coreene (KMA), care se afla în spatele mişcării, a fost percheziţionat la începutul lunii martie.

Greviştii protestează faţă de un plan de creştere a numărului de persoane admise la facultatea de medicină cu 65% începând de anul viitor, adică aproximativ 2.000 de persoane pe an. Aceasta este o măsură pe care guvernul o consideră esenţială pentru a face faţă deficitului de personal medical şi îmbătrânirii populaţiei din Coreea de Sud. Pe de altă parte, medicii se opun cu înverşunare acestui plan, considerând că admiterea unui număr mai mare de studenţi la şcolile de medicină va avea ca rezultat un standard mai scăzut al viitorilor practicieni şi că, în consecinţă, calitatea serviciilor medicale va avea de suferit.

Dar susţinătorii reformei îi acuză că sunt îngrijoraţi în principal de faptul că veniturile lor vor scădea şi statutul lor social se va deteriora dacă va creşte concurenţa. Potrivit unui sondaj recent al Institutului Gallup în Coreea de Sud, peste 75% dintre cei chestionaţi s-au declarat în favoarea reformei, într-o ţară în care accesul la asistenţă medicală este adesea dificil în zonele rurale.

"Guvernul nu va renunţa la dialog", a adăugat Chun Byung-wang, responsabil în Ministerul Sănătăţii. "Guvernul va respecta şi va asculta opiniile comunităţii medicale pentru a susţine reformele medicale". Săptămâna trecută, guvernul a anunţat măsuri de îmbunătăţire a remunerării şi a condiţiilor de muncă ale medicilor stagiari, precum şi o revizuire a perioadei de lucru continuu de 36 de ore, unul dintre principalele motive de nemulţumire în rândul medicilor debutanţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb