AFP: Irakul închide trei posturi de frontieră cu Iranul după atacul asupra unui oleoduct saudit

S.C.
Internaţional / 12 septembrie, 21:21

AFP: Irakul închide trei posturi de frontieră cu Iranul după atacul asupra unui oleoduct saudit

Irakul a închis sâmbătă trei puncte de trecere a frontierei cu Iranul, după atacul cu drone asupra oleoductului saudit Est-Vest, despre care autorităţile de la Riad şi Bagdad susţin că a fost lansat de pe teritoriul irakian, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.

Atacul a avut loc joi şi a vizat conducta care leagă Abqaiq, în apropierea Golfului, de portul Yanbu, de la Marea Roşie, mai multe persoane au fost rănite, potrivit agenţiei oficiale saudite SPA, conform sursei citate.

Atacul nu a fost revendicat, iar grupările armate irakiene pro-iraniene, acuzate în trecut de Arabia Saudită de atacuri asupra infrastructurii petroliere, au negat orice implicare, informează publicaţia menţionată.

Autorităţile irakiene au stabilit că dronele au fost lansate din provincia Misan, în sudul ţării, iar premierul irakian Ali al-Zaidi l-a demis ulterior pe comandantul militar al provinciei, conform sursei citate.

Sâmbătă, două surse din domeniul securităţii au anunţat şi descoperirea unor lansatoare de drone în apropierea frontierei dintre Irak şi Iran, într-o zonă izolată, potrivit publicaţiei menţionate.

În acest context, autorităţile irakiene au decis închiderea punctelor de frontieră Shalamcheh, din provincia Basra, Al-Shib, din provincia Misan, şi Al-Mandali, din provincia Diyala, celelalte puncte de trecere cu Iranul au rămas deschise, conform sursei.

Decizia a fost luată în cadrul operaţiunilor de identificare a autorilor atacului şi de prevenire a fugii acestora, precum şi pentru combaterea eventualei introduceri clandestine de drone prin punctele de frontieră, potrivit publicaţiei.

Autorităţile nu au precizat cât timp vor rămâne închise cele trei puncte de trecere, iar celula guvernamentală de informare referitoare la securitatea a anunţat că au fost demarate operaţiuni de reorganizare administrativă şi de securitate în mai multe puncte de frontieră şi că activităţile de informaţii au fost intensificate, conform sursei.

Totodată, purtătorul de cuvânt militar al premierului, Sabah al-Numan, a declarat că Ali al-Zaidi a aprobat o solicitare a Iranului pentru desfăşurarea unei anchete comune menite să identifice platformele de lansare a dronelor di

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb