AFP: Israelul intenţionează să relanseze săptămâna aceasta negocieri cu Hamasul

A.F.
Internaţional / 26 mai

AFP: Israelul intenţionează să relanseze săptămâna aceasta negocieri cu Hamasul

Israelul "intenţionează" să relanseze săptămâna aceasta negocieri în vederea eliberării ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza de la 7 octombrie, potrivit unui oficial israelian, după ce negocieri indirecte între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, mediate de Qatar, Egipt şi Statele Unite în vederea unui armistiţiu şi eliberării ostaticilor au eşuat la începutul lui mai, relatează AFP.

"Există o intenţie a unei reluări a negocierilor săptămâna aceasta" şi "există un acord" asupra acesteui punct, a declarat sâmbătă AFP un oficial sub protecţia anonimatului, în contextul în care în Israel săptămna începe duminica.

Acest oficial a refuzat să dezvăluie detalii despre acord.

Însă presa israeliană scrie că directorul serviciilor israeliene de informaţii extrene (Mossad) David Barnea a ajuns la un acord cu directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) Bill Burns şi premierul Qatarului Mohammed bin Abdelrahman Al-Thani, la o reuniune, săptămâna aceasta, la Paris, asupra unui nou cadru de negocieri.

Postul Al-Qahera News, apropiat spionajului egiptean, a anunţat sâmbătă că Cairo îşi continuă "eforturile în vederea reactivării negocierilor în vederea unui armistiţiu şi unui schimb de deţinuţi şi ostatici".

Potrivit postului, Egiptul exercită "tot felul de presiuni asupra Israelului să lase să intre de urgenţă ajutor şi carburant" -blocat în punctul de trecrea frontierei de la Rafah, între Egipt şi Fâşia Gaza, după ce armata israeliană a preluat controlul punctului de partea palestiniană a frontierei la 7 mai.

La începutul lui mai, negocieri indirevte între Israel şi Hamas, mediate de Qatar, Egipt şi Statele Unite au eşuat să ajungă la un acord în vederea unui armistiţiu şi la un schimb de ostatici şi deţinuţi palestinieni din Israel.

Vineri, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit pe premierul Qatarului şi pe miniştrii de Externe ai Arabiei Saudite, Egiptului şi Iordaniei.

Războiul din Fâşia Gaza a început la 7 octombrie, în urma unui atac în sudul Israelului al unor combatanţi Hamas infiltraţi din Fâşia Gaza care a antrenat moartea cel puţin 1.170 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

În acea zi 252 de persoane au fost luate ostatice în Fâşioa Gaza. În cadrul unui armistiţiu, în noiembrie, aproximativ 100 de ostatici au fost eliberaţi, iar 121 sunt reţinuţi în continuare în enclavă, dintre care 37 au murit, potrivit armatei israeliene.

Ca represalii, armata israeliană a lansat o ofensivă devastatoare în teritoriul palestinian, care s-a soldat cu cel puţin 35.903 moţi, în principal civili, potrivit Ministerului Sănătăţii Fâşiei Gaza, condusă de Hamas.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Iata o intrebare la care nu cred ca se poate raspunde usor si rapid.

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb