AFP: Jurnaliştii francezi denunţă violenţele poliţiei la manifestaţii

T.B.
Internaţional / 11 noiembrie, 12:09

Sursa - Unsplash

Sursa - Unsplash

Jurnaliştii francezi sunt tot mai îngrijoraţi şi formulează un număr tot mai mare de plângeri în care denunţă violenţele poliţiei în timpul recentelor manifestaţii din Franţa, devenite „zone de război”. Un rucsac inscripţionat ca aparţinând presei, pătat de sânge, şi artera femurală a unui fotograf secţionată se numără printre incidentele relatate marţi de AFP, citată de Agerpres.

La săptămânalul Politis, cu orientare editorială de stânga, responsabilul redacţiei este obişnuit să poarte grija jurnaliştilor aflaţi în zone de război, dar regretă că astăzi a ajuns în situaţia de a-şi face astfel de griji şi pentru jurnaliştii care relatează din Franţa. „Va trebui să ne sporim vigilenţa, întrucât cred că aceste violenţe sistematice împotriva jurnaliştilor riscă să continue”, a declarat Pierre Jacquemain la o conferinţă de presă, alături de reportera sa, Celine Martelet, rănită în timpul unui protest la Paris, pe 5 noiembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Deşi purta o banderolă de presă, jurnalista a primit cel puţin opt lovituri de baston de cauciuc. O lovitură în zona laterală a capului i-a provocat o rană care a sângerat abundent şi a pătat cu sânge şi rucsacul unei femei fotograf aflate alături, Cerise Sudry-Le Dû. Aceasta din urmă, membră a colectivului de fotografi independenţi Divergences, a fost lovită la rândul ei de forţele de ordine cu bastonul de cauciuc, deşi purta o cască inscripţionată pentru presă. „Este îngrijorător când poliţia nu se mai teme de presă şi de plângerile care ar putea fi depuse”, a remarcat Celine Martelet, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Conducerea agenţiei France Presse a denunţat, de asemenea, săptămâna trecută, violenţele comise de forţele de ordine împotriva jurnaliştilor săi în timpul manifestaţiilor. Unul dintre jurnaliştii agenţiei a depus o plângere, la fel ca jurnaliştii agresaţi de la Politis şi Divergences, în timp ce alţi aproximativ zece jurnalişti independenţi au formulat o plângere colectivă. Revista săptămânală Politis a depus şi o plângere separată, în care, pe lângă violenţele fizice, a denunţat îngrădirea libertăţii presei, relatează AFP.

„Astăzi, când mergi la o manifestaţie (în Franţa - n.red.), este foarte clar o zonă de război”, a afirmat Khadija Toufik, reporter independent şi una dintre reclamantele din plângerea colectivă. „Spun asta cu certitudine, întrucât am lucrat doi ani şi jumătate în Palestina, în Cisiordania ocupată”, a adăugat jurnalista, care a relatat şi cum a fost bruscată şi intimidată de doi membri ai forţelor de ordine la Toulouse. Unele dintre rănile suferite de jurnalişti la protestele din Franţa seamănă cu cele de pe câmpul de luptă, au remarcat ziarişti locali, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Parchetul de la Paris a declarat pentru France Presse că a deschis o anchetă, încredinţată IGPN (Inspectoratul General al Poliţiei Naţionale). Ministrul francez de Interne, Laurent Nunez, va avea joi o întâlnire cu sindicatele jurnaliştilor şi cu organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF), a relatat AFP, citată de Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb