AFP: NATO a doborât o dronă care a încălcat spaţiul aerian al Lituaniei

S.C.
Internaţional / 15 septembrie, 07:19

AFP: NATO a doborât o dronă care a încălcat spaţiul aerian al Lituaniei

Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă care a încălcat spaţiul aerian al Lituaniei, a anunţat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda care nu a precizat, însă, cui aparţinea aparatul, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.

„O dronă care a încălcat spaţiul aerian al Lituaniei în această noapte a fost doborâtă rapid de avioane de vânătoare ale NATO”, a transmis preşedintele pe reţeaua X, conform sursei.

El a subliniat că, în contextul intensificării agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, menţinerea capacităţii de reacţie este esenţială pentru securitatea regiunii şi a reafirmat că Lituania îşi va apăra spaţiul aerian împreună cu aliaţii din NATO, potrivit publicaţiei.

Ministrul lituanian de externe, Kestutis Budrys, le-a mulţumit aliaţilor pentru prezenţa militară care contribuie la protejarea spaţiului aerian al ţării şi la consolidarea securităţii, conform sursei.

Potrivit postului naţional de radio LRT, citat de Centrul Naţional de Gestionare a Crizelor (NKVC), drona a căzut într-o zonă rurală din apropierea lacului Kaunas, în centrul Lituaniei, potrivit publicaţiei.

Lituania, Letonia şi Estonia, toate foste republici sovietice şi state membre NATO care au graniţă cu Rusia, se confruntă periodic cu intruziuni ale unor drone pe teritoriile lor, conform sursei.

Pe 19 mai, un avion de vânătoare al NATO a doborât deasupra Estoniei o dronă ucraineană, fiind prima interceptare a unei drone străine de către poliţia aeriană a NATO deasupra unui stat baltic de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în 2022, potrivit publicaţiei.

Potrivit unor oficiali europeni, Rusia ar devia în mod deliberat de la traiectorie drone ucrainene care vizează instalaţii industriale şi terminale petroliere din regiunea Sankt Petersburg, situată în Golful Finlandei, conform sursei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb