Fostul preşedinte venezuelean Nicolas Maduro, înlăturat de la putere, urmărit penal şi încarcerat în Statele Unite pentru trafic de droguri, a cerut justiţiei americane să respingă actul de acuzare împotriva sa, invocând imunitatea sa în calitate de şef de stat străin, relatează agenţia AFP, citată de Agerpres. Tribunalul „nu este competent” pentru a-l judeca, susţine fostul om forte de la Caracas într-un memoriu întocmit de avocaţii săi şi trimis miercuri judecătorului federal new-yorkez Alvin Hellerstein, conform sursei citate.
„Imunitatea completă a şefilor de stat constituie un principiu fundamental al dreptului internaţional şi este ferm ancorat în dreptul bazat pe jurisprudenţă”, scriu avocaţii Barry Pollack şi Anna Estevao, subliniind că Statele Unite îşi bazează urmărirea penală pe considerentul că Maduro se afla ilegitim în fruntea statului, potrivit sursei citate.
„Ideea înspăimântătoare a guvernului potrivit căreia ar putea lipsi de imunitatea sa orice şef de stat în exerciţiu prin simplul fapt de a-l califica, de manieră unilaterală şi politică, «ilegitim», este lipsită de orice fundament”, adaugă apărătorii fostului preşedinte, în documentul citat de agenţia AFP.
Fostul şef al statului, în vârstă de 63 de ani, este urmărit la New York pentru patru capete de acuzare, între care narcoterorism, el fiind încarcerat într-o închisoare federală din Brooklyn după ce a fost capturat la Caracas în urma unei operaţiuni militare a armatei americane, la începutul lui ianuarie, arată agenţia de presă. El a denunţat că a fost „răpit” de SUA, considerându-se „prizonier de război”, cu prilejul primei sale apariţii publice în faţa unui tribunal din New York, în timp ce într-o altă serie de documente judiciare, soţia sa, Cilia Flores (69 de ani), se alătură argumentelor soţului său, alături de care a fost capturată, mai informează AFP.
Judecătorul Hellerstein a anunţat că urmează să se pronunţe asupra cererii în cadrul unei audieri care va avea loc pe 17 noiembrie, în condiţiile în care procesul pentru trafic de droguri este prevăzut să înceapă pe 1 iunie 2027, precizează sursa menţionată.
În prezent, Nicolas Maduro şi soţia lui sunt încarceraţi într-un regim strict, fără acces la ziare sau internet, dar cu posibilitatea de a vorbi la telefon cu familia şi avocaţii, iar după capturarea liderului de la Caracas, preşedinta interimară Delcy Rodriguez i-a preluat atribuţiile şi guvernează sub presiunea Washingtonului, notează AFP.




















































Opinia Cititorului