SpaceX va încerca vineri, pentru prima dată, să recupereze ambele trepte ale rachetei Starship, într-o operaţiune complexă, esenţială pentru obiectivul companiei de a dezvolta un lansator complet reutilizabil, al 15-lea zbor de testare este programat să înceapă de la baza companiei din Texas, vineri, la ora locală 16:45 (22:45 GMT), şi să dureze peste 22 de ore, lansarea depinde însă de aprobarea autorităţii americane de reglementare a aviaţiei (FAA), relatează AFP.
Racheta, cu o înălţime de 124 de metri, este cea mai mare şi mai puternică construită vreodată. SpaceX, compania deţinută de Elon Musk, o dezvoltă pentru misiuni către Lună şi Marte, transportul sateliţilor şi, în perspectivă, al centrelor de date în spaţiu, conform sursei.
Compania a reuşit deja de trei ori să recupereze treapta inferioară, propulsorul Super Heavy, însă nu a încercat până acum să recupereze şi treapta superioară, nava Starship. De această dată, planul prevede readucerea controlată a ambelor componente după separarea lor în timpul zborului, potrivit publicaţiei.
Super Heavy ar urma să revină la rampa de lansare din Texas la aproximativ şase minute şi 35 de secunde de la decolare, unde va fi prins între două braţe mecanice gigantice. Între timp, nava Starship îşi va continua traiectoria până pe orbita terestră, de unde ar urma să desfăşoare 26 de sateliţi care vor completa constelaţia de internet Starlink, conform sursei.
După aproximativ 14 rotaţii în jurul Pământului, nava ar urma să revină sâmbătă la locul lansării. Recuperarea acesteia este mai dificilă decât cea a propulsorului, deoarece va coborî de la o altitudine mult mai mare şi cu o viteză considerabilă. SpaceX va încerca manevrele doar dacă toate condiţiile vor fi favorabile, întrucât pierderea controlului asupra oricăreia dintre trepte ar putea avea consecinţe grave, potrivit publicaţiei.
O recuperare reuşită ar reprezenta un progres major, potrivit lui Clayton Swope, de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS). SpaceX urmăreşte să atingă un nivel de reutilizare care nu a fost realizat până acum în industria lansărilor spaţiale, conform sursei.
Pentru ca Starship să poată fi folosită din nou într-un interval scurt, va trebui demonstrat că nava rezistă reintrării în atmosferă fără avarii majore şi că nu necesită lucrări ample de recondiţionare. Reutilizarea rapidă ar reduce costurile şi ar permite creşterea frecvenţei lansărilor, potrivit publicaţiei.
Miza este importantă şi pentru NASA, care se bazează pe Starship în cadrul programului lunar Artemis. Dezvoltarea rachetei a acumulat întârzieri, iar primul zbor orbital reuşit a avut loc în septembrie, deşi misiunea a fost scurtată din cauza unei probleme la motor, conform sursei.
SpaceX investeşte în construirea unor noi turnuri de lansare în Louisiana şi Florida, dar mai are de rezolvat provocări tehnice înainte ca Starship să fie pregătită pentru misiuni lunare sau marţiene. Printre acestea se numără transferul de combustibil pe orbită, potrivit publicaţiei.



























































Opinia Cititorului