AFP: Trump a ajuns în Irlanda pentru întâlniri diplomatice şi un turneu de golf

T.B.
Internaţional / 12 septembrie, 11:08

AFP: Trump a ajuns în Irlanda pentru întâlniri diplomatice şi un turneu de golf

Preşedintele american Donald Trump a sosit sâmbătă în Irlanda pentru o vizită scurtă, axată în principal pe golf, deşi aceasta va debuta cu două întâlniri diplomatice la Dublin, cu preşedintele şi premierul Irlandei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aeronava preşedintelui american - un avion oferit cadou de Qatar, a cărui intrare în serviciu a fost marcată de numeroase probleme - a aterizat puţin înainte de ora 08:25, ora locală (07:25 GMT), potrivit AFP, citată de Agerpres.

Cel puţin 4.000 de poliţişti şi alţi membri ai personalului de securitate irlandez au fost mobilizaţi pentru această vizită, ceea ce se consideră a fi una dintre cele mai ample operaţiuni de securitate desfăşurate vreodată în Irlanda, informează AFP, citată de Agerpres.

Oponenţii lui Donald Trump plănuiesc să protesteze la Dublin, unde preşedintele american are prevăzute întâlniri separate cu premierul irlandez Micheal Martin şi cu preşedinta Catherine Connolly, o funcţie cu caracter în mare parte ceremonial, notează AFP, citată de Agerpres.

Ulterior, liderul de la Casa Albă urmează să se deplaseze la complexul său hotelier şi de golf din Doonbeg, de pe coasta de vest, unde se desfăşoară turneul Irish Open, relatează AFP, citată de Agerpres.

Miliardarul în vârstă de 80 de ani a promovat în mod deschis activităţile de golf ale holdingului familiei sale de când a revenit la Casa Albă pentru un al doilea mandat, în ianuarie 2025, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Se estimează că aproximativ 40.000 de spectatori vor fi prezenţi la eveniment în acest weekend, transmite AFP, citată de Agerpres. Vedeta turneului este Rory McIlroy, câştigător a şase titluri de Grand Slam şi în prezent numărul doi mondial; este posibil ca preşedintele SUA să înmâneze personal trofeul câştigătorului, duminică seara, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Avem multe întâlniri cu lideri europeni şi cu alţii, aşa că va fi o perioadă foarte interesantă”, a declarat Donald Trump vineri seară, la plecarea cu avionul prezidenţial Air Force One, relatează AFP, citată de Agerpres.

Printre subiectele care ar putea fi abordate în cursul convorbirilor sale oficiale se numără situaţia din Orientul Mijlociu - în special conflictul care implică SUA, Israelul şi Iranul -, tarifele americane aplicate produselor farmaceutice europene şi problema imigraţiei, informează AFP, citată de Agerpres.

Guvernul irlandez are poziţii diferite de cele ale administraţiei Trump în privinţa mai multor chestiuni, în special în ceea ce priveşte problema palestiniană; Dublinul este unul dintre cei mai vocali susţinători ai cauzei palestiniene din Europa, arată AFP, citată de Agerpres. Irlanda s-a numărat printre primele ţări care au impus restricţii comerciale privind produsele provenite din coloniile israeliene din Cisiordania, potrivit aceleiaşi surse. Franţa, Marea Britanie şi Canada au anunţat măsuri similare în cursul acestei săptămâni, notează AFP, citată de Agerpres.

Factura pentru Dublin ar putea fi una considerabilă, mai notează AFP, citată de Agerpres. Presa irlandeză estimează costul măsurilor de securitate pentru întreaga durată a vizitei lui Trump la 20 de milioane de euro, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb