Afro-americanii, subreprezentaţi în campania de vaccinare din SUA

J.P.
Internaţional / 02 februarie

Afro-americanii, subreprezentaţi în campania de vaccinare din SUA

Afro-americanii reprezintă doar 5% dintre persoanele vaccinate împotriva COVID-19 în prima lună a campaniei de vaccinare din SUA, potrivit unui studiu al autorităţilor sanitare publicat luni, în condiţiile în care, conform statisticilor, ei sunt cei mai afectaţi de această boală, informează AFP, conform Agerpres.

Între 14 decembrie 2020 şi 14 ianuarie 2021, aproape 13 milioane de persoane au primit cel puţin o doză a unuia dintre cele două vaccinuri autorizate în SUA, a raportat Centrul de prevenţie şi de luptă împotriva bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică. Se cunoaşte etnia a aproximativ jumătate dintre aceste persoane, adică în jur de 6,7 milioane, iar dintre aceştia, doar 5,4% s-au declarat afro-americani, comparativ cu 60,4% care s-au declarat albi, 11,5% hispanici şi 6% asiatici.

Cu toate acestea, persoanele afro-americane constituie în SUA - unde statisticile etnice sunt foarte curente - circa 15% dintre cele două categorii ale populaţiei care au fost inoculate cu o primă doză în prima etapă de vaccinare: angajaţii din sistemul sanitar şi pensionarii din căminele de bătrâni.

În acelaşi timp, CDC a dezvăluit că în jur de 14% dintre persoanele vaccinate s-au declarat de etnie "multiplă" sau "alta", limitând astfel posibilitatea de a trage concluzii definitive.

Aceste date au fost publicate într-un moment în care în SUA sunt tot mai mari îngrijorările cu privire la disparităţile în ceea ce priveşte accesul la vaccinare.

În unele regiuni, centrele de vaccinare se află mai degrabă în cartiere cu populaţie majoritar albă şi acelaşi dezechilibru, în detrimentul locuitorilor afro-americani, se constată în ceea ce priveşte conexiunea la internet, necesară pentru stabilirea programărilor la vaccinare.

Cu toate acestea, afro-americanii au un risc de 2,9 ori mai mare de a fi spitalizaţi cu COVID-19 şi de 2,1 ori mai mare de a muri de această boală, a amintit luni Dr.Marcella Nunez-Smith, desemnată de Joe Biden să coordoneze un răspuns echitabil la epidemia de coronavirus.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Paski, a dat asigurări că executivul acordă o atenţie specială acestei probleme, în special prin "înfiinţarea de locuri de vaccinare suplimentare care să vizeze persoanele cu cel mai mare risc" de a contacta boala şi cerându-le statelor americane să elaboreze planuri pentru o distribuţie echitabilă a vaccinului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Codul Insolvenţei”
Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9212
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1382
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4671
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6712
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.3306

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro