Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Hidroelectrica (H2O) a aprobat, în şedinţa de ieri, documentul privind perspectiva Ministerului Energiei asupra strategiei de investiţii a companiei pentru perioada 2027-2030, potrivit căruia strategia ar trebui să reflecte obiective mai ambiţioase decât cele prevăzute în actualul Plan de Administrare, conform unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În opinia ministerului, a cărui conducere interimară este asigurată de Ilie Bolojan, Hidroelectrica trebuie să îşi diversifice portofoliul de producţie, prin înglobarea altor surse, în special regenerabile, care beneficiază de finanţare nerambursabilă, având în vedere că, pe termen mediu şi lung, compania se va confrunta cu două riscuri majore: scăderea resursei de apă uzinate pentru producţia de energie electrică, dar şi majorarea costului apei uzinate.
Potrivit documentului, Planul de Administrare al Hidroelectrica pentru perioada 2023-2027 estimează punerea în funcţiune până în 2027 a unei capacităţi suplimentare de minimum 500 MW din surse regenerabile, iar compania analizează dezvoltarea unor proiecte hidro, eoliene şi fotovoltaice cu o capacitate de peste 3 GW.
Ministerul Energiei argumentează că obiectivele asumate prin Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC), precum şi tendinţele la nivel internaţional impun accelerarea investiţiilor în surse regenerabile şi în capacităţi de stocare a energiei. Documentul citează o analiză a Transelectrica, potrivit căreia Sistemul Electroenergetic Naţional va avea nevoie de instalaţii de stocare cu o putere cuprinsă între 2.000 şi 4.000 MW, pentru integrarea producţiei din surse regenerabile.
Totodată, ministerul arată că, deşi Hidroelectrica are o capacitate instalată de aproximativ 6.687 MW, puterea efectiv disponibilă este estimată la circa 5.061 MW, ceea ce indică un deficit tehnic de aproximativ 1.600 MW. În aceste condiţii, instituţia apreciază că este necesară accelerarea programelor de retehnologizare şi modernizare a capacităţilor hidroenergetice existente, precum şi dezvoltarea unor noi capacităţi regenerabile şi de stocare.
Ministerul Energiei propune ca strategia de investiţii a Hidroelectrica pentru perioada 2027-2030 să includă:
- dezvoltarea/achiziţia unor sisteme de stocare în baterii cu o putere instalată de până la 1.500 MW şi o capacitate de aproximativ 6.000 Mwh;
- realizarea unui portofoliu de proiecte regenerabile noi de peste 2.500 MW;
- continuarea retehnologizării şi modernizării capacităţilor hidroenergetice existente.
Documentul mai prevede actualizarea indicatorilor-cheie de performanţă ai Consiliului de Supraveghere şi Directoratului Hidroelectrica, astfel încât aceştia să reflecte noile obiective de investiţii.

”Responsabilitatea privind fundamentarea oportunităţii economice, fezabilităţii tehnice şi implementării investiţiilor propuse revine societăţii Hidroelectrica şi organelor sale de conducere, în conformitate cu prevederile legale şi atribuţiile stabilite prin cadrul de guvernanţă corporativă aplicabil”, se arată în raportul Hidroelectrica.
În luna mai a acestui an, premierul interimar Ilie Bolojan a criticat conducerea Hidroelectrica, anunţând că, în lipsa unui angajament inclus în contractele de mandat ale directorilor privind instalarea unei capacităţi de stocare, nu va aproba bugetul companiei pentru acest an. Totuşi, la finele lunii mai, Ministerul Energiei a aprobat BVC-ul Hidro pentru 2026.
Pe de altă parte, AGEA Hidroelectrica a respins propunerea de actualizare a devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea hidroenergetică a râului Siret pe sectorul Cosmeşti-Movileni, care includea renunţarea la lucrările de la treapta Cosmeşti şi finalizarea lucrărilor rămase la treapta Movileni.
Tot ieri, acţionarii companiei au fost informaţi cu privire la aprobarea noilor indicatori tehnico-economici pentru amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbeşti, precum şi a actualizării devizului proiectului-pilot de panouri fotovoltaice flotante ”Nufărul”.
Ministerul Energiei deţine 80% din Hidroelectrica, companie a cărei evaluare bursieră se ridică la aproape 90 miliarde de lei.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 10:41)
a terminat cu Romgazul începe cu Hidroelectrica. Apa, Energie. intr-o zi o sa între și la hrana, ca nu se poate pierde jaful din alimentație.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 10:51)
Idiotul tot idiot ramane, chiar daca situatia este suficient de clara ca sa priceapa si el.
Tipam si ne vaicarim ca nu avem energie ieftina pentru ca zeci de ani nu am investit in capacitati energetice ca sa avem abundenta in piata si acum cand vine unul Bolojan si cere parazitilor de la companiile de stat sa faca investitii ca sa ne dezvoltam sistemul energetic national, apare "patrihotul inteligent" cu critica.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 11:05)
zeci de ani nu am investit in capacitati energetice.. si chiar am inchis din cele existente ( proputiniste pe baza de carbune)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 12:32)
stii ca lumea te trădează atunci cind exista oameni care au prins și altceva decit singura ta cale de ieșire, singura gaura prin care poți ieși din anonimat?
2. E foarte bine.
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 11:07)
Da, trebuie acționat perseverent, sustinut, urmărit, si cu costuri rezonabile.
Nu ar fi imposibil poate.
România a mai avut pană in 1944 întreprinderi de stat performante.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 18:13)
d-na Doina Cornea, va rog duceti ideea pana la capat: .. si vrem reinstaurarea monarhiei! :)))
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 19:28)
La intreprinderi de stat performante, Romania a stralucit pe vremea ultimei familii domnitoare.
Din pacate extincta.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 13:00)
Toate tv-urile ne spun ca vindem ieftin energia la prinz si o importam scump seara. Ca bulgarii a fost isteti si a pus baterii.
Cind vine unul si spune ca sa punem si noi baterii, vine nimeni si spune ca nu ne trebuie.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 13:35)
lacul de acumulare t tot o baterie este
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 13:54)
Care se incarca de la soare si vint.
Vinturile din creierii unora.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 14:02)
baterii care rezista putin, au mentenanță scumpa și vor costa mult mai mult decit o utilizare cu cap a energiei existente.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 14:06)
... putin ... scump ...mult ... cap.
Asa arata o analiza tehnico-economica.
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 14:28)
Deci mesajul de pe YT este pt.cine trebuie si vrea sa adauge ideea reala,pt.ca de multe pri capul iti da scenarii aiurea in care vezi amenintari peste amenintari.Cand favi o analiza ,faci si o analiza in extremis.daca nu ai cheia din partea cealalta atunci o analizaezi in extremis ai o plasezi ca ALERTA MAXIMA. (pt.siguranta ta fizica-cand e cazul persoanei sau SIGURANTA NATIONALA cand e vorba de o amenintarr la adresa siguranteo cetatenilor )
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 17:08)
PNL cu USR au inchis si inchid in continuare capacitatile pe carbune si nu pun nimic in loc. Bolojan un baron de bihor si un tra.da.tor. Vin si dau lectii cand ei sunt care capuseaza companiile de stat.
4.1. De unde știi ? (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 17:11)
Te bazezi pe ceva sau vorbest ca să nu taci ?
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Incomodul în data de 31.07.2026, 18:11)
PNL a fost mereu să distrugă economia și omul.
E cazul săi eliminăm de la conducerea țării pentru totdeauna
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 18:59)
Confirm.
Cind a fost Ciolacu PSD la putere a inchis si el pe carbune, dar i-a dat aprobare nepotului pentru fotovoltaic.
S-a gindit la binele tarii.
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2026, 19:19)
A fost toata coalitia psdipnl-usr-udmr-minoritati care a distrus cu buna stiinta, fara sa puna nimic in loc, iar acum ne dau sfaturi si ne expilca ce indispensabili sunt ei.
Ne-au si indatorat fara iesire, toate datele sunt publice, toti au stiut ce se intampla, iar acum mint in continuare.
5. Rastolita si Tarnita se razbuna
(mesaj trimis de opinie în data de 01.08.2026, 08:18)
Acum sa fi avut si celelate proiecte de hidrocentrale finalizate si sa fi avut hidrocentrale prin pompaj ...nu era criza de energie in banda si pericol de black out ! Si ONG urile care au umplut instantele cu procese ,cum pot sa mai sustina blocarea acestor proiecte daca ar fi de buna credinta ( dar situatia de acum dovedeste ca nu sunt de buna credinta!)