Agenţii de presă: "Guvernul creşte numărul pensionarilor care vor beneficia de medicamente compensate cu 90%"

T.B.
Politică / 21 decembrie 2023

Agenţii de presă: "Guvernul creşte numărul pensionarilor care vor beneficia de medicamente compensate cu 90%"

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, extinderea programului de compensare cu 90% a preţului medicamentelor pentru pensionari, prin creşterea numărului celor care vor beneficia de această facilitate, potrivit agerpres.ro.

Conform sursei menţionate, "Avem astăzi o decizie extrem de importantă legată de medicamentele compensate cu 90% pentru pensionari. Creştem plafonul seniorilor care sunt eligibili să le primească pentru a putea cuprinde un număr mai mare de pensionari. Este vorba de oameni în vârstă cu pensii mici, pentru care aceste medicamente sunt cu adevărat vitale, iar în 2024 am majorat bugetul Sănătăţii cu peste 40%, fiindcă reprezintă o prioritate a acestui guvern", a spus Ciolacu.

Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi un proiect pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari, transmite sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. hai cu pomenile electorale.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb