Agro Transilvania deschide piaţă de păsări

R.P.
Miscellanea / 3 aprilie 2014

Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Agro Transilvania vor deschide la Dezmir, în incinta centrului, o piaţă de păsări şi animale mici, loc în care va funcţiona şi un punct autorizat pentru sacrificarea mieilor, potrivit unui comunicat de presă.

"Am decis să diversificăm activitatea de la Centrul Agro Transilvania şi să deschidem această piaţă de păsări şi animale mici, la solicitările venite din partea celor care se ocupă cu acest tip de comerţ. Ei au reclamat faptul că nu au la dispoziţie un spaţiu adecvat pentru specificul lor de activitate, îşi expun şi vând păsările şi animalele în condiţii improprii, deoarece primăria nu s-a arătat interesată de această problemă. Ca urmare, am considerat că e obligaţia noastră să ne implicăm, mai ales că la Centrul din Dezmir există spaţiu suficient. Au fost amenajate deja locurile de vânzare, astfel că de luni piaţa va fi deschisă. Tot aici vom deschide un punct de sacrificare al mieilor, care va funcţiona după toate normele igienico-sanitare, aşa încât de Paşti clujenii să poată să-şi aleagă mielul dorit, care va fi sacrificat pe loc, preţurile fiind mai mici decât în magazine", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Piaţa de păsări şi animale mici va funcţiona începând de luni, 7 aprilie 2014, zilnic între orele 4:00 şi 18:00, iar punctul pentru sacrificarea mieilor va fi deschis din 11 aprilie 2014. Transportul până în incinta Centrului Agro Transilvania este asigurat de autobuzele liniei 8L.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb