AHK ROMÂNIA: Situaţia actuală a companiilor este bună, dar perspectivele economice ating un minim istoric

F.D.
Miscellanea / 6 iunie 2022

Situaţia actuală a companiilor este bună, dar perspectivele economice ating un minim istoric

Companiile se confruntă cu numeroase provocări în urma pandemiei de coronavirus şi pe fondul războiului care a izbucnit în Ucraina, însă aproximativ jumătate dintre societăţile chestionate se descurcă bine, reiese dintr-un chestionar de conjunctură realizat de AHK România în aprilie 2022, potrivit Agerpres.

Situaţia actuală a companiilor germane din România s-a deteriorat într-o oarecare măsură, dar majoritatea continuă să o aprecieze ca fiind bună (peste 51%, toamna anului 2021: 67%). Mai mult de 37% dintre respondenţi consideră că situaţia companiei lor este satisfăcătoare, iar restul de 10,7% consideră că situaţia este dificilă în prezent.

Cele mai multe companii continuă să evalueze aşteptările pentru afacerile pe care le derulează ca fiind neschimbate (2022: 48%, toamna anului 2021: 46,9%). Doar circa 10% dintre respondenţi cred că activitatea lor se va deteriora în următoarele 12 luni. Mai mult de 40% se aşteaptă în continuare la o îmbunătăţire (2022: 42,9%) a conjuncturii.

Pe de altă parte, dezvoltarea economică locală în următoarele 12 luni se va deteriora considerabil în opinia companiilor participante la sondaj (peste 50% dintre respondenţi). Doar 10,7% se aşteaptă la o îmbunătăţire (2021: 20,4%), în timp ce 37,5% apreciază că evoluţia economică va rămâne neschimbată în următoarele 12 luni. Soldul atinge un minim istoric de -41 de puncte în acest an.

"Trăim vremuri foarte dificile şi ne aflăm din nou într-o situaţie parţial paradoxală. În ciuda perspectivelor economice evident negative, companiile chestionate doresc în continuare să investească în România şi, mai ales, să îşi mărească numărul de angajaţi. În ciuda crizelor, majoritatea companiilor chestionate se descurcă bine în prezent", a afirmat Sebastian Metz, director general, AHK România.

Conform sursei citate, datorită situaţiei actuale bune a afacerilor, disponibilitatea de a realiza investiţii rămâne ridicată. Pentru următoarele 12 luni, 25% dintre companii planifică cheltuieli mai mari de investiţii (2021: 36,7%).

Aproximativ 44,6% cred că acestea nu se vor schimba (2021: 32,7%) şi doar 19,6% consideră că vor reduce investiţiile.

"Este încurajator faptul că firmele sunt dispuse să continue să angajeze personal. 41,1% dintre companiile intervievate intenţionează chiar să crească numărul de angajaţi (2021: 40,8%). Pentru 39% dintre respondenţi, numărul de angajaţi va rămâne la acelaşi nivel (2021: 42,9%), iar 19,6% dintre respondenţi spun că intenţionează să angajeze mai puţin personal (2021: 16,3%)", susţin autorii sondajului.

În ceea ce priveşte factorii de risc în dezvoltarea economică, creşterea preţurilor la materii prime şi energie domină în mod clar agenda de criză a companiilor. Cu toate acestea, deficitul de personal calificat şi costurile cu forţa de muncă rămân, de asemenea, pe lista de priorităţi a companiilor.

Referitor la războiul din Ucraina, cele mai multe dintre companiile chestionate consideră că majorarea costurilor pentru energie şi materii prime este o consecinţă pe termen scurt a războiului. Întreruperile în lanţul de aprovizionare şi problemele de logistică, precum şi lipsa materiilor prime şi a serviciilor prestate în avans se numără, de asemenea, printre consecinţele crizei actuale.

"Din discuţiile noastre cu reprezentanţi ai companiilor, am aflat că situaţia actuală a fiecărei companii în parte depinde în special de poziţia sa pe piaţă sau de preţurile practicate şi de specificul companiei - nu este posibilă o afirmaţie 'one-size-fits-all', aşa cum s-a întâmplat în perioada crizei corona. Multe companii sunt în prezent prinse la mijloc. Acestea se confruntă zilnic cu creşteri importante ale preţurilor la materii prime şi energie, cu blocaje în aprovizionare, cu creşterea presiunii concurenţiale pe piaţa forţei de muncă şi cu creşterile salariale ridicate care nu pot fi compensate de creşterea productivităţii. Aceste costuri ridicate adesea nu pot fi sau nu întotdeauna transferate în totalitate către clienţi sau nu pot fi absorbite de piaţă", a precizat Sebastian Metz, director general AHK Romania.

AHK România a participat la sondajul economic "AHK World Business Outlook" coordonat de Asociaţia Camerelor de Comerţ şi Industrie Germane (DIHK). Companii din întreaga lume au fost chestionate în legătură cu planurile lor de investiţii şi de angajare, precum şi despre cei mai importanţi factori de risc pentru mediul de afaceri din ţările în care îşi desfăşoară activitatea.

La sondaj au participat 56 de companii din România, dintre care 62,5% din industrie şi al construcţii, peste 23% din sectorul serviciilor, iar restul sunt societăţi comerciale. Sondajul s-a derulat în lunile martie şi aprilie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb