Al Jazeera: Iranul nu a decis reluarea negocierilor cu SUA, Washingtonul a încălcat acordul

L.B.
Internaţional / 15 august, 11:28

Al Jazeera: Iranul nu a decis reluarea negocierilor cu SUA, Washingtonul a încălcat acordul

Iranul nu a luat încă o decizie privind reluarea negocierilor cu Statele Unite, după expirarea perioadei de 60 de zile prevăzute în acordul-cadru convenit în urmă cu aproximativ două luni, a declarat ministrul iranian de Externe, Abbas Araghhci, relatează Al Jazeera.

Araghchi a acuzat Washingtonul că a încălcat înţelegerea şi a reluat ostilităţile, iar în aceste condiţii nu există, în acest moment, un armistiţiu care să poată fi prelungit, a transmis sursa citată.

Ministrul iranian a precizat că Pakistanul şi Qatarul, care au avut rol de mediatori, continuă să menţină contactul cu Teheranul, dar a subliniat că aceste contacte nu înseamnă că au loc negocieri active între Iran şi Statele Unite, a relatat Al Jazeera.

Acordul prevedea 60 de zile de negocieri, redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi crearea condiţiilor pentru găsirea unei soluţii de durată la conflict, însă situaţia de pe teren a rămas tensionată pe parcursul perioadei respective, luptele continuând, iar atât Iranul, cât şi Statele Unite efectuând atacuri de amploare în anumite momente, a precizat sursa citată.

În paralel, noul comandant-şef al Gărzii Revoluţionare Iraniene, generalul-maior Ahmad Vahidi, a susţinut că forţele iraniene au reuşit să îngenuncheze armata americană după aproape şase luni de război, într-un comunicat difuzat de agenţia Tasnim, apropiată de Garda Revoluţionară, a încheiat Al Jazeera.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Da, ia-i dupa mine ca-i omor. asa au invisn armata americana.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb