Alba: Militarul rănit grav într-un accident pe DN1 a decedat

Elena Deacu
Miscellanea / 29 iulie 2015

Un militar al Regimentului 30 Gardă rănit grav într-un accident produs miercuri pe DN1 la ieşirea din Teiuş spre Alba Iulia a decedat în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de către echipajul SMURD prezent la faţa locului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, Luminiţa Prodan, a precizat pentru Agerpres că militarul rănit în accident a murit la faţa locului.

Potrivit unui comunicat al MApN, în jurul orei 16.30, la ieşirea din localitatea Teiuş spre municipiul Alba Iulia, o autocisternă a intrat pe contrasens şi a lovit frontal al patrulea autocar din coloana Regimentului 30 Gardă care circula regulamentar.

Autocarul în care se aflau 27 de persoane a fost implicat miercuri într-un accident pe DN1, la ieşirea din Teiuş spre Alba Iulia, în urma căruia au fost rănite grav trei persoane, una dintre acestea fiind transportată cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş.

Potrivit unui comunicat al MApN, în jurul orei 16.30, la ieşirea din localitatea Teiuş spre municipiul Alba Iulia, o autocisternă a intrat pe contrasens şi a lovit frontal al patrulea autocar din coloana Regimentului 30 Gardă care circula regulamentar.

"În urma coliziunii a rezultat rănirea gravă a unui subofiţer. Un echipaj SMURD a ajuns de urgenţă la locul accidentului şi îi acordă militarului îngrijiri medicale pentru a-l stabiliza hemodinamic în vederea transportării cu elicopterul la spital", precizează MApN.

Din primele informaţii, au fost răniţi grav doi ocupanţi ai autocisternei şi unul dintre militarii aflaţi în autocarul MApN. Acesta din urmă a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu.

În urma accidentului, traficul a fost blocat pe un sens de mers între Teiuş şi Alba Iulia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb