ALEGERI PARLAMENTARE 2020: MAI anunţă 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral

A.P.
Miscellanea / 6 decembrie 2020

MAI anunţă 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat că, până la ora 12.00, au fost înregistrate 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral şi s-au aplicat 6 sancţiuni. De asemenea, au fost sesizate cinci posibile fapte penale, scrie News.

"Au fost înregistrate 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Ca urmare a verificărilor efectuate până la acest moment, 10 sesizări nu se confirmă. Până la această oră, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale dintre care amenzi în valoare de 15.000 de lei şi 2 avertismente scrise. Au fost sesizate şi 5 fapte de natură penală", a anunţat, duminică, Monica Dajbog.

Aceasta a prezentat şi câteva exemple pe care le prezentăm integral:

În Dâmboviţa a fost înregistrată o sesizare cu privire la o posibilă infracţiune de corupere a alegătorilor cu alimente. Se fac verificări.

În judeţul Maramureş, poliţiştii cercetează un bărbat care s-a prezentat pentru a vota, deşi şi-a pierdut cetăţenia română în urmă cu 25 de ani şi nu mai avea drept de vot.

Poliţiştii din judeţul Brăila au fost sesizaţi de către primarul unei localităţi cu privire la faptul că un bărbat ar transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare, oferindu-le bani în acest sens. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor.

Într-o secţie de votare dintr-o comună din judeţul Giurgiu, în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost sesizat faptul că în secţia respectivă votează câte 3 persoane în acelaşi timp, în aceeaşi cabină de vot. Poliţiştii efectuează verificări cu privire la cele semnalate.

Vicepreşedintele unei secţii de votare, de pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, a sesizat faptul că, în faţa locaţiei de votare s-ar afla 50 de cetăţeni care ar fi fost plătiţi, de anumite formaţiuni politice, să îşi exercite dreptul la vot. Se efectuează verificări.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 4.500 de lei pentru continuarea propagandei electorale, de către un candidat la alegeri.

Poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că un viceprimar transportă, cu autoturismul, oameni la vot. La faţa locului au constatat însă că cele semnalate nu se confirmă, întrucât cel în cauză transporta 2 persoane, care îi erau şi rude, cu dificultăţi locomotorii, la solicitarea acestora, fără a le influenţa opţiunea de vot.

În municipiul Bucureşti, mai mulţi cetăţeni au reclamat că în apropierea localului de vot este parcat un autoturism care are afişată sigla unui partid politic. A fost trimisă grupa operativă la faţa locului, pentru efectuarea de verificări.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb