ALERT DNA: Interagro a sponsorizat ilegal campania lui Geoană

F. A.
Miscellanea / 25 noiembrie 2011

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în care s-a început urmărirea penală împotriva directorului INTERAGRO, Viorel Bărac, printre alţii, s-a menţionat că sponsorizarea de către această companie a campaniei prezidenţiale a lui Geoană a fost una ilegală.

Comunicatul menţionează că în cursul lunii noiembrie 2009, învinuitul Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei de preşedinte la Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor privind finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la învinuitul Niculae Ioan (şi dânsul urmărit penal în acest dosar), acţionar principal al grupului INTERAGRO, pentru a fi folosită în cadrul campaniei electorale de la sfârşitul anului 2009.

În schimbul banilor, Ioan Niculae urmărea influenţarea factorului decizional în vederea numirii unor persoane agreate de el la conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului şi la societăţile naţionale TRANSGAZ şi ROMGAZ. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aprox 150.000 euro, folosindu-se ca paravan un contract încheiat între INTERAGRO (societate controlată de Ioan Niculae) INSOMAR.

Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, oferind o acoperire aparent legală, realei destinaţii a sumelor de bani. În această operaţiune fictivă au fost implicaţi şi învinuiţii Teodorescu Gheorghe şi Bărac Viorel.

DNA a mai precizat că Mircea Geoană nu are calitate de învinuit în respectivul dosar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb