ALERT Protest spontan la TAROM

F. A.
Miscellanea / 6 februarie 2013

• UPDATE 14:25; TAROM anunţă prelungirea licenţelor necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice ale companiei

TAROM confirmă protestul spontan de astăzi de la sediul direcţiei tehnice, unde aproximativ 200 de angajaţi au protestat cu privire la o posibilă neprelungire a licenţelor personalului tehnic al companiei, conform unui comunicat de presă.

"Având în vedere că sunt aproximativ 200 de licenţe ale personalui tehnic care urmează să expire în perioada următoare, s-a stabilit în cadrul negocierilor de astăzi că o comisie de internă va efectua în cel mai scurt timp posibil o evaluare obiectivă pentru a stabili care sunt licenţele necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice", se precizează în comunicat.

În urma negocierilor s-a stabilit că numai licenţele necesare vor fi prelungite, conform tuturor reglementărilor naţionale şi internaţionale în vigoare, compania asigurând pasagerii că operarea în deplină siguranţă a tuturor aeronavelor sale reprezintă principala prioritate.

La discuţiile de astăzi au participat reprezentanţii companiei, cei ai Sindicatului Naţional Tehnic al companiei TAROM şi ai Ministerului Transporturilor pentru a clarifica motivele care au condus la protest.

Zborurile companiei TAROM nu au fost afectate de protestul spontan.

---

• UPDATE 10:25: Aproximativ 200 de angajaţi ai TAROM protestează împotriva intenţiei autorităţilor de a privatiza compania, relatează sursele de presă.

---

Un protest spontan are loc, în această dimineaţă, la sediul TAROM, relatează www.antena3.ro.

Angajaţii susţin că aceştia riscă să rămână fără licenţa de privatizare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb