Alertă de securitate la Casa Albă, unde a fost găsit un pachet suspect

M.I.
Internaţional / 22 august 2017

Alertă de securitate la Casa Albă, unde a fost găsit un pachet suspect

Secret Service, serviciul care se ocupă de securitatea demnitarilor americani, a descoperit un pachet suspect în complexul Casei Albe şi a declarat o alertă.

Secret Service a anunţat pe Twitter că, împreună cu Departamentul de Poliţie, a securizat zona din apropiere de gardul de nord al Casei Albe, unde a fost găsit pachetul.

Autorităţile nu au precizat ce a fost în pachet, dar alerta a fost ridicată, transmite News.ro.

Accesul în şi din Casa Albă nu a fost permis timp de mai puţin de oră, iar reporterii şi angajaţii au fost escortaţi într-o sală de conferinţă, în timp ce Peluza de Nord a fost evacuată.

Traficul pietonal pe Pennsylvania Avenue, la numerele 15-17, precum şi în Parcul LaFayette a fost restricţionat pe parcursul operaţiunii.

Preşedintele Donald Trump nu se afla la Casa Albă în momentul incidentului. El a plecat la un miting în Arizona.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb