Alexander Zverev, locul 3 mondial, eliminat în primul tur la Wimbledon

O.D.
Sport / 2 iulie 2025

Alexander Zverev, locul 3 mondial, eliminat în primul tur la Wimbledon

Alexander Zverev, favorit 3, a fost eliminat, marţi, în primul tur la Wimbledon, de francezul Arthur Rinderknech, numărul 72 mondial, după un meci maraton de cinci seturi şi patru ore şi 40 de minute.

Francezul s-a impus, scor 7-6 (3), 6-7 (8), 6-3, 6-7 (5), 6-4.

A fost prima înfrângere a lui Zverev în runda inaugurală la un Grand Slam de la Wimbledon în 2019

Rinderknech îl va înfrunta pe chilianul Cristian Garin, locul 110 mondial, ajuns pe tabloul principal ca lucky-loser, în turul doi.

Înfrângerea lui Zverev înseamnă că 12 din cei 32 de capi de serie la masculin nu au reuşit să ajungă în turul al doilea.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Gata, Putin a pierdut razboiul !

    aceasta concluzie va aparea in cateva ore in publicatia Mesagerinsky Minciunsky Kievinsky de la kiev 

    Dar cum e posibil

    sa aiba Germania un jucator de origine rusa,

    gata, el va fi expulzat iar Babornita va anula alegerile in Germania si ii va aplica sanctiuni infricosatoare ingrozitoare infioratoare 

    1. ar trebui sa si schimbe numele intr unul "politic corect" din Zverev in "Zverevinskjy",

      asa poate scapa si mai primeste si vreo 20 de miliarde de euro ciubuc chiar daca nu joaca 

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2052
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4455
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6863
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0089
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7496

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb