Alexandrion Group - distins cu două premii internaţionale

C.B.
Companii / 30 ianuarie 2020

Nawaf Salameh

Nawaf Salameh

Odată cu trecerea anului 2019, Alexandrion Group a fost distins cu încă două premii internaţionale organizate de renumita revistă ACQ şi portalul de ştiri ACQ5, în cadrul "ACQ5 Global Awards 2019", conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Alexandrion Group a câştigat premiul destinat "Companiei anului", din Europa - la categoria Food and Drink, iar domnul Nawaf Salameh, fondatorul şi preşedintele Grupului Alexandrion, a fost declarat "Gamechanger-ul anului" în Europa.

Potrivit sursei citate, aceste două noi premii vin să confirme că strategia de dezvoltare a Alexandrion Group la nivel global este pe făgaşul cel bun. Distincţiile sunt onorante, mai ales pentru că nominalizările şi voturile vin din partea cititoriilor publicaţiei şi portalului online, care aparţin elitei de afaceri globale - lideri din industrie, profesionişti distinşi şi personalităţi marcante ale afacerilor. În acelaşi timp, aceste noi distincţii pentru zona Europei susţin Alexandrion Group să îşi continue ritmul rapid de dezvoltare şi de expansiune care vizează să fie ai lider pe piaţa mondială a băuturilor spirtoase şi a vinurilor.

Câştigătorul titlului ACQ5 de Gamechanger-ul anului 2019, domnul Nawaf Salameh, fondatorul şi preşedintele Alexandrion Group, a transformat, în mod cert, antreprenoriatul familial într-un adevărat motor al industriei româneşti. Iar datorită viziunii pe termen lung a domnului Salameh, Alexandrion Group devine rapid un jucător-cheie în industria băuturilor spirtoase şi a vinurilor din peste 50 de ţări din întreaga lume.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ciudat...

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb