Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) indică o revenire a economiei româneşti în trimestrul al treilea, după trei trimestre de scădere şi stagnare, însă avertizează că industria şi consumul nu şi-au revenit, iar economia se află încă sub nivelul de anul trecut, potrivit unei postări publicate vineri pe pagina sa de Facebook. Oficialul afirmă că bugetul pentru 2027 trebuie construit pe estimări realiste, pe menţinerea disciplinei fiscale şi pe prioritizarea investiţiilor, fără majorări de cheltuieli care ar depăşi ţinta de deficit asumată.
Potrivit datelor INS citate de ministru, produsul intern brut (PIB) a crescut în trimestrul III cu 2,1% faţă de trimestrul precedent, pe seria ajustată sezonier, şi cu 0,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, pe seria brută, în timp ce pe seria ajustată sezonier avansul anual a fost de 0,3%. Alexandru Nazare arată că acesta este cel mai bun ritm trimestrial înregistrat de la începutul anului 2022 şi îl compară cu estimările preliminare Eurostat, care indică o creştere de 0,5% în Uniunea Europeană şi de 0,4% în zona euro: „Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauţie. La nivelul primelor nouă luni, economia rămâne cu 0,3% sub nivelul din 2025, pe seria brută, iar industria şi consumul nu şi-au revenit încă. Este o recuperare pe care trebuie să o consolidăm, într-o perioadă încă dificilă pentru toţi”, a transmis ministrul Finanţelor pe Facebook.
Alexandru Nazare atribuie o parte din evoluţia economiei investiţiilor publice şi accelerării proiectelor finanţate din fonduri europene, în special prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi invocă date potrivit cărora volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 40,5% în august faţă de aceeaşi lună din 2025, după avansuri de două cifre în majoritatea lunilor acestui an. În primele nouă luni din 2026 au fost finanţate investiţii publice de aproape 108 miliarde de lei, cu peste 25 de miliarde de lei mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, iar în trimestrul III investiţiile publice au reprezentat 2,33% din PIB, comparativ cu 1,67% în acelaşi trimestru din 2025, în timp ce deficitul bugetar la nouă luni a scăzut de la 5,31% la 3,81% din PIB, arată datele prezentate de oficial. Ministrul a subliniat că deficitul nu a fost redus prin tăierea investiţiilor, ci prin finanţarea mai multor proiecte de investiţii şi prin cheltuieli mai disciplinate în rest, şi a precizat că investiţiile totale din economie au crescut nominal cu peste 20% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă din 2025, în timp ce investiţiile private au avansat mai rapid decât cele publice: „Când bugetul este construit pe priorităţi reale, banii ajung în economie. Aceeaşi logică trebuie să stea la baza bugetului pentru 2027”, a afirmat Nazare.
Ministrul a evidenţiat şi evoluţia exporturilor, despre care spune că au crescut în fiecare lună după februarie, cu 11,7% în august şi 6,3% în septembrie, şi a amintit că datele INS pentru trimestrul II indicau creşteri anuale în agricultură, silvicultură şi pescuit, în sectorul financiar şi al asigurărilor, precum şi în activităţile profesionale, ştiinţifice, tehnice şi serviciile administrative. Potrivit cifrelor prezentate de ministru, inflaţia a coborât de la 10,9% în mai la 6,8% în octombrie, iar scăderea salariului real s-a temperat de la 6,9% în mai la 1,5% în septembrie: „Puterea de cumpărare începe să se refacă pe măsură ce inflaţia scade - iar acesta este, în final, scopul întregului efort”, a transmis Alexandru Nazare. El avertizează însă că presiunile asupra finanţelor publice rămân ridicate, deoarece cheltuielile cu dobânzile au depăşit 50 de miliarde de lei în primele nouă luni, cu aproape 11 miliarde de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2025, iar deficitul de cont curent se menţine în jurul a 5% din PIB, pe fondul unei creşteri mai rapide a importurilor faţă de exporturi.
În privinţa bugetului pentru 2027, ministrul Finanţelor susţine că adoptarea rapidă a acestuia ar transmite investitorilor, finanţatorilor şi agenţiilor de rating un semnal despre continuarea consolidării fiscale. El consideră că viitorul buget trebuie să pornească de la venituri estimate realist şi de la obligaţiile deja asumate, iar investiţiile să fie selectate în funcţie de posibilităţile efective de finanţare şi de impactul lor economic. Nazare a explicat că bugetul se construieşte pe baza resurselor care pot fi finanţate, nu a sumelor pe care statul şi-ar dori să le cheltuiască, iar orice decizie legată de venituri, cheltuieli, indexări sau majorări trebuie luată în construcţia de ansamblu a bugetului, nu separat, şi doar în limita deficitului asumat. Oficialul a indicat drept priorităţi pentru anul viitor eficientizarea cheltuielilor, reducerea risipei şi finanţarea investiţiilor care pot genera efecte în economie şi a subliniat că evoluţia favorabilă din trimestrul III nu elimină dificultăţile economice şi nici riscurile externe, precum tensiunile geopolitice, instabilitatea preţurilor la energie şi incertitudinile din comerţul internaţional: „Avem motive de încredere, dar şi responsabilitatea de a trata aceste date cu prudenţă. Un trimestru bun nu înseamnă că dificultăţile au trecut, dar arată totodată că direcţia este corectă”, a conchis ministrul Finanţelor în mesajul său de pe Facebook.



























































Opinia Cititorului