Alexandru Nazare cere ordonatorilor principali de credite să finalizeze transmiterea propunerilor de limite de cheltuieli până pe 13 noiembrie

A.M.
Macroeconomie / 12 noiembrie, 18:00

Alexandru Nazare cere ordonatorilor principali de credite să finalizeze transmiterea propunerilor de limite de cheltuieli până pe 13 noiembrie

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a cerut joi tuturor ordonatorilor principali de credite să finalizeze transmiterea propunerilor de limite de cheltuieli până la 13 noiembrie 2026 şi să clarifice situaţia programelor şi proiectelor pentru anul viitor, în condiţiile în care, la acest moment, nu s-au încadrat în termenele stabilite de instituţie Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Energiei, Secretariatul General al Guvernului şi Academia Română, informează Ministerul Finanţelor într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial.

Ministrul Alexandru Nazare a prezentat joi, în şedinţa de Guvern, o informare la zi cu privire la demersurile privind elaborarea proiectului de buget pe anul 2027 şi a estimărilor pentru perioada 2028-2030, precum şi stadiul introducerii datelor de către ordonatorii principali de credite în sistemul informatic, demers care urmăreşte îndeplinirea sarcinilor stabilite în şedinţa de Guvern din 5 noiembrie, arată sursa citată. „Conform calendarului actualizat, comunicat azi în şedinţa de Guvern, toţi ordonatorii principali de credite trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor de limite de cheltuieli până la 13 noiembrie 2026, (...) pentru a putea fi analizate împreună, la nivelul bugetului general consolidat. Propunerile transmise de instituţii vor constitui baza stabilirii limitelor de cheltuieli care urmează să fie aprobate de Guvern”, se arată în comunicatul Ministerului Finanţelor. Instituţia precizează că, în baza datelor, vor fi evaluate şi eventualele măsuri suplimentare pentru care sunt necesare proiecte de acte normative care trebuie elaborate împreună inclusiv de către ministerele de linie, urmând a fi discutate în cadrul Guvernului, menţionează sursa citată.

Şeful de la Finanţe a subliniat importanţa fundamentării riguroase a cheltuielilor publice: „Bugetul pentru 2027 trebuie construit pe date complete şi pe o evaluare riguroasă a modului în care sunt utilizaţi banii publici. Fiecare instituţie are responsabilitatea de a-şi fundamenta cheltuielile, de a stabili priorităţile şi de a identifica măsuri concrete de eficientizare. Am solicitat tuturor ordonatorilor principali de credite să finalizeze transmiterea propunerilor până la 13 noiembrie şi să clarifice, împreună cu Ministerul Finanţelor, situaţia programelor şi proiectelor pentru anul viitor. Rigoarea în pregătirea bugetului este o condiţie pentru predictibilitate şi pentru administrarea responsabilă a finanţelor publice”, a declarat Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Potrivit calendarului anterior, instituţiile au avut termen până la 9 noiembrie să introducă propunerile de limite de cheltuieli în aplicaţie şi să le transfere Ministerului Finanţelor, iar până la 11 noiembrie trebuiau să verifice şi să finalizeze, pentru toate sursele de finanţare, datele privind investiţiile publice, fondurile europene, statele de funcţii şi fişele de program, precum şi să clarifice şi să valideze cu Ministerul Finanţelor situaţia proiectelor, obiectivelor, programelor şi măsurilor bugetare care nu vor mai fi finanţate începând cu anul 2027, precizează instituţia. Situaţia prezentată în Guvern arată că, pentru programele finanţate din bugetul de stat, mai sunt necesare completări din partea a două ministere: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru programele „Management şi Administraţie” şi „Cotizaţii internaţionale”, şi Ministerul Energiei, pentru programele privind exploatarea sigură şi eficientă a resurselor energetice primare şi a sistemului de alimentare cu energie electrică şi gaze naturale, promovarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile şi susţinerea consumatorilor industriali prin eficienţă energetică, arată Ministerul Finanţelor. Totodată, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Academia Română nu au transferat în Modulul A toate propunerile de limite, indică documentul oficial.

Ministerul Finanţelor atrage atenţia că datele aferente programelor bugetare trebuie completate pentru toate sursele de finanţare - bugetul de stat, venituri proprii, venituri proprii şi subvenţii, activităţi finanţate integral din venituri proprii şi fonduri externe nerambursabile -, subliniind că „această abordare este necesară pentru a avea o imagine completă asupra finanţării programelor şi pentru a asigura coerenţa cu informaţiile reflectate în execuţia bugetară”, potrivit comunicatului. În acelaşi context, Alexandru Nazare a atras atenţia asupra impactului asupra credibilităţii externe a ţării: „Bugetul anului viitor este vital pentru credibilitatea financiară a României. În prima parte a anului viitor urmează noi evaluări ale agenţiilor de rating, iar bugetul pentru 2027 şi rezultatele execuţiei din acest an vor conta în aceste analize. Atât agenţiile, cât şi investitorii vor urmări dacă reducerea deficitului continuă şi dacă măsurile pe care ne bazăm sunt credibile. Un buget construit riguros, urmat de o execuţie consecventă, susţine menţinerea calificativului recomandat investiţiilor şi poate crea condiţiile pentru îmbunătăţirea perspectivei de rating. Cu cât consolidăm încrederea, cu atât avem şanse mai bune să reducem presiunea dobânzilor asupra bugetului şi să lăsăm mai multe resurse disponibile pentru dezvoltare. Tocmai de aceea, pregătirea bugetului cere acum rigoare şi responsabilitate din partea tuturor instituţiilor”, a mai declarat ministrul Finanţelor.

Pe plan tehnic, oficialii de la Finanţe precizează că instituţiile îşi pregătesc propunerile de buget în Modulul B al aplicaţiei eBuget_NG, etapă în care informaţiile despre investiţii publice, fonduri europene, state de funcţii şi fişele de program trebuie completate şi salvate ca proiect de lucru, în starea „draft Modulul B”, urmând ca propunerile să fie corelate cu bugetul cash şi încadrate în limitele de cheltuieli aprobate de Guvern, explică ministerul. Pentru fiecare sursă de finanţare, ordonatorii trebuie să verifice toate obiectivele, proiectele şi programele înregistrate în aplicaţie şi să clarifice cu Ministerul Finanţelor situaţiile în care nu au completat valori, arată sursa citată. „Dacă un proiect sau un program continuă în 2027, dar finanţarea sa va fi încadrată pe alţi indicatori de clasificaţie bugetară, instituţia trebuie să semnaleze punctual problema Ministerului Finanţelor, pentru soluţionare şi completarea datelor. Pentru proiectele şi programele care nu vor mai fi finanţate în 2027, trebuie completată execuţia bugetară până în anul precedent”, se menţionează în comunicatul de presă, adăugându-se că, pentru accelerarea completării datelor, Ministerul Finanţelor va transmite fiecărui ordonator situaţia informaţiilor restante, pe componente ale aplicaţiei.

Pregătirea bugetului include şi evaluarea măsurilor de eficientizare a cheltuielilor, astfel că, prin adresa din 3 noiembrie, Ministerul Finanţelor a solicitat ordonatorilor informaţii despre aplicarea art. XLIX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2026 şi despre măsurile de eficientizare identificate pentru anul 2027, informează instituţia. Până la 11 noiembrie, au răspuns acestei solicitări Ministerul Justiţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi Agenţia Naţională pentru Sport, în timp ce Ministerul Culturii a transmis informaţii parţiale, pentru patru instituţii subordonate, precizează comunicatul.

„După primirea tuturor propunerilor de bugete, Ministerul Finanţelor va analiza necesarul de finanţare la nivelul bugetului general consolidat şi va pregăti deciziile privind limitele de cheltuieli pentru 2027 şi estimările pentru perioada 2028-2030”, declară conducerea Ministerului Finanţelor. După aprobarea limitelor de către Guvern, Ministerul Finanţelor va transmite instituţiilor scrisoarea-cadru, care va cuprinde contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget şi limitele aprobate, iar pe această bază fiecare ordonator principal de credite îşi va elabora proiectul final de buget pentru anul 2027, cu încadrarea în limitele stabilite, în acord cu angajamentele României în raport cu principiile sustenabilităţii şi responsabilităţii bugetare, cât şi din perspectiva modului în care trebuie tratată problema datoriei publice, având în vedere depăşirea pragului de 60%, arată sursa citată.

Conducerea de la Finanţe atrage atenţia că propunerile transmise în aplicaţie acoperă bugetele administrate la nivel central, însă construcţia bugetului pentru 2027 presupune şi acomodarea echilibrărilor celorlalte bugete componente ale bugetului general consolidat - bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi bugetele locale -, precum şi stabilirea modului de construcţie a bugetelor locale, inclusiv a sumelor defalcate şi a transferurilor de echilibrare, echilibru pe care Ministerul Finanţelor îl va asigura după încheierea colectării şi analizei datelor transmise de ministere, menţionează instituţia. De asemenea, principiul propus de Ministerul Finanţelor şi susţinut de aplicaţia eBuget_NG este că orice măsură nouă, suplimentară faţă de bugetele propuse, trebuie fundamentată pe indicatorii macroeconomici şi pe politici sectoriale însoţite de analize de impact şi de eficienţă, astfel încât fiecare sumă suplimentară cuprinsă în bugetul pentru 2027 să răspundă unei nevoi reale şi să producă un rezultat verificabil, avertizează oficialii de la Finanţe. „Construcţia bugetului pentru 2027 are ca punct de plecare închiderea execuţiei bugetare din 2026 şi continuarea traiectoriei de reducere a deficitului. Scenariul pentru acest an, corespunzător ţintei de deficit cash de 6,2% din PIB, include încasarea până la 31 decembrie a sumelor aferente cererilor de plată nr. 5 şi nr. 6 din PNRR, aflate în evaluare şi în discuţie cu Comisia Europeană. Nivelul sumelor efectiv încasate şi eventualul impact asupra deficitului din 2026 vor fi luate în calcul la fundamentarea bugetului pentru 2027, împreună cu obligaţiile de plată rămase şi sursele de finanţare disponibile”, se mai precizează în comunicatul postat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8155
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7938
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3935
Gram de aur (XAU)Gram de aur611.8686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb