Alexandru Nazare, discuţie cu omologul său german, Olaf Scholz, despre implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă

G.U.
Bănci-Asigurări / 27 ianuarie 2021

Alexandru Nazare, discuţie cu omologul său german, Olaf Scholz, despre implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă

Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, l-a felicitat pe omologul său german, Olaf Scholz, astăzi, 27 ianuarie 2021, într-o convorbire telefonică, pentru obţinerea acordului privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă şi pentru progresele înregistrate în dosarul referitor la Uniunea Bancară în timpul mandatului Preşedinţiei germane a Consiliului UE, conform unui comunicat de presă.

"Acordul privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă reprezintă, fără îndoială, un punct de cotitură în istoria Uniunii Europene şi o dovadă a capacităţii de a acţiona solidar, în beneficiul cetăţenilor. Acum trebuie să demonstrăm că îl putem implementa cât se poate de rapid. De aceea, credem că este necesară o abordare flexibilă şi reducerea cât mai mult posibil a birocraţiei pentru ca Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă să îşi atingă scopul", a precizat ministrul român al finanţelor.

Potrivit sursei citate, cei doi demnitari au discutat şi despre planurile de reformă asumate de Guvern, stadiul elaborării bugetului şi alte subiecte prezente pe agenda de lucru a Consiliului miniştrilor de finanţe (ECOFIN). Alexandru Nazare l-a asigurat pe Olaf Scholz că: "Guvernul României s-a angajat să implementeze o politică bugetară sustenabilă. Vom reduce deficitul în aşa fel încât să nu punem în pericol perspectivele redresării economice, în timp ce sprijinirea economiei şi a sistemului de sănătate rămân prioritare".

Discuţia bilaterală cu ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, este prima din seria consultărilor iniţiate de ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, cu omologii săi din statele membre, pe tema operaţionalizării Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb