ALEXANDRU NAZARE: "E nevoie de adoptarea unui buget de relansare economică, orientat către performanţă şi rezultate"

A.B.
Politică / 26 ianuarie 2021

"E nevoie de adoptarea unui buget de relansare economică, orientat către performanţă şi rezultate"

Bugetul României trebuie să fie orientat către performanţă şi rezultate, cu obiective trainice, care să asigure stabilitatea financiară pe termen lung, atât de necesară după aproape un an de criză, a scris, astăzi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, conform Agerpres.

"În cursul zilei de astăzi am participat alături de prim-ministrul României, Florin Cîţu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, la o întrevedere productivă cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. În cadrul discuţiilor, am subliniat importanţa adoptării cât mai rapide a măsurilor de digitalizare în sectorul public, cu un impact pozitiv şi imediat asupra relaţiei dintre stat şi mediul privat. Stimularea investiţiilor, precum şi a absorbţiei fondurilor europene a reprezentat un subiect important pe agenda de lucru, în contextul elaborării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ca parte din cel mai mare instrument financiar creat de UE ca răspuns la criza COVID-19. Totodată, am adus în discuţie oportunitatea adoptării unui buget de relansare economică, orientat către performanţă şi rezultate, cu obiective trainice, care să asigure stabilitatea financiară pe termen lung, atât de necesară după aproape un an de criză", a menţionat Nazare.

Ministrul Finanţelor a adăugat că discuţiile cu mediul de afaceri au fost constructive, fapt pentru care "avem ocazia să identificăm cele mai bune soluţii pentru relansarea economică atât de necesară după pandemia de COVID-19".

"Misiunea noastră, a tuturor, este să punem bazele unei relansări economice solide şi de durată, cu îndeplinirea parametrilor de eficienţă economică agreaţi cu partenerii europeni. M-am bucurat să văd o implicare atât de puternică din partea partenerilor noştri de discuţii din mediul de afaceri, fapt ce îmi confirmă, încă o dată, că împreună avem ocazia să identificăm cele mai bune soluţii pentru relansarea economică atât de necesară după pandemia de COVID-19 şi îi asigur de toată deschiderea noastră pentru un dialog cât mai constructiv", a susţinut demnitarul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si cine va opreste nene?

    ne-ati ametitnu cu bugetul asta de nu mai stim de noi

    uite popa - nu e popa 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb