ALEXANDRU RAFILA: "Aş vrea să schimbăm numele din Certificatul verde în Certificat Covid sau Stop-Covid"

G.B
Politică / 2 decembrie 2021

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat astăzi că numele Certificatului verde ar trebui schimbat în Certificat Covid sau Stop-Covid, potrivit G4media.

El a spus că este vorba şi de o recomandare a Comisiei Europene, dat fiind că termenul "certificat verde" se referă la documentul necesar pentru călătoriile între statele membre UE. Or, proiectul de lege privind accesul la locul de muncă doar pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau cu test negativ nu are legătură cu călătoriile intracomunitare.

În ceea ce priveşte cererea cultelor religioase de a nu fi obligatoriu certificatul Covid pentru participarea la slujbe, Rafila a spus că "decizia trebuie luată în urma unui mecanism consultativ şi incluziv, nu să fie una discreţionară. Libertatea religioasă reprezintă un element de bază. Nu putem vorbi doar de accesul la magazinele cu produse de strictă necesitate. şi accesul la serviciul religios trebuie să ţină cont de acest lucru".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. de ce vrei asta, ori tu crezi ca virusul stie sa citeasca?

    Luati exemplu din Portugalia si Austria si alte tari. Vaccinatii trebuie testati inaintea intrarii in spitale si in cluburi, restaurante, saune, sali de sport.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb