ALEXANDRU RAFILA:"Vrem să evităm un lockdown"

G.B
Politică / 29 decembrie 2021

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila prezintă, astăzi, alături de directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică Adriana Pistol, estimările specialiştilor în legătură cu valul 5 al pandemiei, dar şi măsurile pe care Minsiterul Sănătăţii le-a pregătit. Rafila a vorbit şi despre certificatul COVID-19, proiect abandonat în Coaliţie după o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Digi24.

La rândul său, Adriana Pistol a explicat adoptarea certificatului ar fi redus presiunea pe spitale în valul generat de varianta Omicron. "60% din populaţia vulnerabilă este nevaccinată", spune directorul INSP.

"Noi ne-am aflat în cursul celui de al patrulea val într-o situaţie în care sistemul a fost depăşit. Am avut cea mai mare mortalitate din UE, 3% dintre pacienţii infectaţi au decedat şi au fost afectate şi persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat la serivcii medicale. Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu avem decât măsurile aşa numite de sănătate publice, care se referă la distanţare, utilizarea măştii, pe care le recomandăm. Trebuie să găsim o soluţie să revitalizăm campania de vaccinare prin informaţii credibile şi accesibile", a declarat ministrul Rafila.

Ministrul spune că are instrumente limitate pentru a opri răspândirea noii tulpini, unul dintre aceste posibile instrumente fiind certificatul electornic COVID, care nu a fost adoptat din cauza unei decizii politice în Coaliţie.

"Încercăm să extindem testarea la nivelul cabinetelor de familie şi sperăm să avem succes să depistăm cât mai repede persoanele bolnave. Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, acel certificat COVID-19, noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm în România, rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea acestui document încât să evităm trei lucruri majore: 1. un lockdown; 2. închiderea şcolilor; 3. un număr cât mai mic de decese şi pentru asta trebuie să avem toate instrumentele", a spus ministrul Sănătăţii.

"Dacă certificatul COVID-19 ar fi existat, panta de creştere ar fi fost mult mai lină", a spus şi Adriana Pistol, directorul INSP.

Potrivit directorului INSP, până la jumătatea lunii ianuarie Omicron va deveni tulpina dominantă, fiind estimate peste 25.000 de cazuri pe zi. În scenariul optimis, în 33 de zile se vor ocupa 1.500 de paturi la ATI, în condiţiile în care 60% din populaţia vulnerabilă este nevaccinată.

Măsuri anunţate de Ministrul Sănătăţii pentru pregătirea valului 5

-structură de coordonare a asistenţei medicale la Ministerul Sănătăţii, ca să poată lua deciziile în timp real;

-punem la dispoziţie lista centrelor de testare şi evaluare, va fi publicată pe siteul ministerului;

-extinderea capacităţii de testare şi a asistenţei ambulatorii;

-ghidul de recomandări pentru monitorizare şi tratament în ambulatoriu, inclusiv modul în care se prescriu antiviralele;

-parteneriat cu organizaţiile profesionale;

-instruirea personalului pentru asigurarea siguranţei pacienţilor;

-paturi alocate de circa 20% pentru pacienţii COVID-19, 25.000 de paturi, cu o creştere de până la 30% în cazul în care capacitatea este depăşită;

-am crescut bugetul pentru secţiile ATI cu 60%;

-tratamentul: nu se face prin decizia ministrului Sănătăţii, tratamentul se face prin recomandarea unei comisii de experţi. Această comisie ne-a furnizat informaţiile încât să adoptăm un nou protocol de tratament;

-va exista un mecanism care să asigure evaluarea pacienţilor încât să fie eligibili pentru tratamentul antiviral;

-medicaţia antivirală nu se dă în loc de vaccin;

-introducem antiviralele inovative de la mijlocul lunii ianuarie;

-comunicarea şi parteneriatele - încercăm să comunicăm vizual cu populaţia astfel încât să fie accesibile informaţiile pentru toţi;

-revitalizarea campaniei de vaccinare - trebuie să creştem ponderea informării. Trebuie să nu fie politizată.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. "...care să ducă la adoptarea acestui document încât să evităm trei lucruri majore:

    3. un număr cât mai mic de decese şi pentru asta trebuie să avem toate instrumentele"...analfabetul asta functional nu stie nici sa se exprime, el nu a priceput gramatica Limbii Romane si e mare specialist in vaccinare si certificate COVID. Deci el vrea sa evite un numar cat mai mic de decese...dovada ca le-a reusit sa creeze pandemii prin congrese de 5000 de participanti si concerte Untold 

    1. da, despre cele 2 nu comenteaza. Untold - dupa cum ii spune si numele, este un festival cu o agenda secreta.... viperele din MAPN stiu asta, nu degeaba a fost ales numele.

      Sa-l schimbe, sa-l puna in loc pe Bode.

    Sa va tineti tare ca se duce in tva pretul la carne in 1-2-3 ani.

    Jen Psaki blames increases in meat prices on "the greed of meat conglomerates." - dar nu zice nimi ce cresterea cu 28-30 a pretului in industrie, nu zice nimic de cresterea M2ului in piata pana la Dumneze, nu zice ca fedul nici nu mai declara m-urile varsate... 

    Politici corupte ce depraveaza sustenabilitatea sistemului monetat. 

    Roller coaster crash - and we are on that roller coaster; the gyrations are going to get more and more violent as times goes on. 

    Government trashing the currency and how that skews the economy. 

    Nixon imposing a bunch of wage and price freezes  

    The bust of Diocletian and the Nixon's mouth and nixon's speech is coming out of the bust of Diocletian. 

    You know Diocletian passed the same wage and price controls and they blame businessmen, greedy speculators... 

    He made a low that you could only ch arge prices that were in his edict of prices under penalty of death. 

    And when that didn't work when people starting closing their businesses down. He came out with a low that said every son had 

    to go into his father's business under penalty of death.  

    - toate astea in timp ce diluau cu nesimtire monezile circulate (daca diluezi menezile circulate si ceri ca preturile sa nu creasca - inseamna ca vrei sa furi pe fata pe cel ce ofera produsul la vanzare... muncind pe mai putin si platint taxe si etc costuri mai mari pe lantul de productie /servicii) 

    Wiston Churchill's that said the further back into the past you look the further outinto the future you can see. 

    Steave Forbes - He says there are two ways that you can get ahead: one is you can steal fr om your neighbor the other is that you can go out and you can create something productive / product or service that somebody else wants. 

    - stealing fr om one another decreases prosperity 

    The twin dangeres that arise when money is corrupted into currency and you can print more of it; this swing th pendulum fr om individualism to collectivism, we're going through that now. 

    This way we say well all be fine if we all just steal a littele bit more form each other, everything's going to be fine if we all just steal a little more. 

    And that's what they're doing...(graph)... the states with highest taxation they raising taxes, making it a real big burden on business and individuals. 

    The states the gained the most is ehere the business envoironment is the best. 

    An enviroment for prosperity: 

    the rule of low 

    sound money 

    Sensible taxation 

    Les burdensome regulation for legitimate business 

    You crush prosperity, everybody suffers when you over regulate over tax; and when you take money and turn it into currency, and then abuse that currency system.  

    That's exactly what we're going thrugh.... 

    s em n a t co me n turi cre ti ne  

    pretext stupid , ce legatura are certificatul cu infectarea

    1. nu are nici o legatura... in vestul europei toti idiotii au masiv, in numar mare, certificat verde... si? tot idioti au ramas ca se infecteaza ca la nebuni!

      certificatul verde nu are treaba cu covid, are treaba cu instrumentul de urmarire a individului in noua mare dictatura globala... . 

      Trebuie emigrat in tarile libere de aceasta oroare a Ocultei occidentale.

    Exact așa cum, prin vaccinarea a 80-90%+ a populației + certificat verde țări ca Olanda, Portugalia, Germania, Italia, Franța, Irlanda au reușit să evite un lockdown. Oh wa it ... n-au reușit, că bat record după record la infectări / zi.

    1. spre socul tuturor in urmatoarele 1-2 luni TOATA EUROPA CARE NU E IDIOATA ;) ;) ;) intra in lockdown!!!

      da,da... aia cu un numar inalt de vaccinari si toti cu certificat verde....  

      sa vad ce mai zic papagalii satanisti din Romania cand se va intampla asta! ca papagalii astia imping oamenii la vaccinari toxice anti-covid si la certificat verde.... cand situatia din vestul Europei O DOVEDESTE CU VARF SI INDESAT CA NU FUNCTIONEAZA CE NE PROPUN (IMPUN) PAPAGALII DICTATORIALI DIN ROMANIA ! 

      Nu intra ca au redus durata de izolare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro