ALINA GORGHIU:"PNL a luat act de demisia lui Vasile Dîncu de la Apărare"

S.B.
Politică / 24 octombrie 2022

"PNL a luat act de demisia lui Vasile Dîncu de la Apărare"

Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu, afirmă că PNL a luat act de demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi că pentru partid acesta este "un subiect închis", informează news.ro.

Liderul liberal susţine că PNL aşteaptă ca PSD "să vină foarte repede cu o propunere serioasă pentru portofoliul Apărării".

"Pentru PNL această demisie este o demisie de care am luat act. E un subiect închis. Aş fi avut şi am avut de-a lungul timpului comentarii la momentul la care s-au întâmplat acele declaraţii nefericite ale domnului Dîncu, însă, aşa cum ştiţi, demisia ministrului este un act unilateral, este decizia care îi aparţine exclusiv şi anume aceea de a renunţa la un portofoliu extrem, dar extrem de important, mai ales în acest context pe plan internaţional", a afirmat Alina Gorghiu într-o intervenţie telefonică, luni după amiază, la Digi 24.

Întrebată de ce s-a deteriorat relaţia dintre ministrul demisionar al Apărării şi preşedintele Klaus Iohannis, Gorghiu a arătat că ministrul a fost cel care a exprimat alte opinii decât cele ale statului român

"Politica externă a ţării o face preşedinţia României, poziţia României este cea anunţată de la nivelul preşedintelui României, de la nivelul premierului Ciucă şi de Ministerul de Externe. Am spus-o în mod repetat referitor la speţa care, cumva, a distanţat poziţiile dintre domnul Dîncu şi statul român, şi anume că în acest război România consideră că Rusia a atacat Ucraina şi că ucrainenii îşi apără ţara cu preţul vieţii, cu foarte multe sacrificii şi că este exclusiv decizia Ucrainei când, cum şi cu cine negociază. Asta a fost poziţia oficială a statului Român, poziţia Uniunii Europene, domnul Dîncu având altă opinie, din păcate neconvergentă cu cea a statului român. Pentru că nu au fost opinii personale exprimate de preşedinte sau de premier, ci au fost opinii ale statului român. Domnia sa (Vasile Dîncu - nr.) vă poate lămuri de ce a făcut acele declaraţii care nu au legătură cu poziţia statului român. Ce îmi doresc tare mult în acest moment, ţinând cont de vremurile complicate prin care trecem, este ca în urma discuţiilor pe care PNL le-a făcut cu PSD-ul, PSD-ul să vină foarte repede cu o propunere serioasă pentru portofoliul Apărării care să apuce să preia din mers toată problematica", adaugă Alina Gorghiu.

Aceasta a subliniat că PSD deţine, conform protocolului, portofoliul Apărării, ea arătând că îşi doreşte ca PSD că propună, "cât se poate de repede", "un profesionist" pentru acest minister.

"Nu ne putem permite să tragem de timp sau să amânăm o numire care e aşteptată de toate structurile din ţara asta", adaugă Gorghiu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "am luat act de demisia lui Vasile Dîncu de la Apărare si ma consider informat" :-)...citat dintr-un clasic in viata

    Si noi ar trebui sa luam act de demisia tuturor hotilor, profitorilor, nemernicilor si tradatorilor din Parlament si de peste tot din aparatul de stat, din institutiile statului si mai ales din guvern. Ce zici Lino?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro