Alina Gorghiu se va întâlni cu omologul italian

E.M.
Politică / 4 septembrie 2023

Alina Gorghiu se va întâlni cu omologul italian

Ministrul Justiţiei a anunţat că pe 10 şi 11 septembrie va avea loc o conferinţă informală a miniştrilor de Justiţie din statele membre ale Consiliului Europei, unde va avea o întâlnire bilaterală cu omologul italian pentru a discuta mai profund atât despre tematica "fugarilor", cât şi despre metode alternative de soluţionare a conflictelor, relatează Agerpres.

Alina Gorghiu a spus: "Medierea la ei funcţionează extraordinar de bine, noi nu am reuşit să o asimilăm ca metodă alternativă de soluţionare a conflictelor şi poate fi un alt capitol de discuţie în această bilaterală pe care o voi avea".

Aceasta a arătat că, de la începutul anului până în august, aproape 600 de fugari au fost aduşi de statul român înapoi în ţară.

"E o frustrare la nivel public. Foarte mulţi mă întreabă, de când am preluat mandatul, şi în online, şi pe stradă, pe unde merg eu în ţară: 'Doamna ministru, când îi aducem pe toţi acasă?' E complicat să dau un răspuns, pentru că fiecare persoană, fiecare fugar, că e celebru sau mai puţin celebru, urmează anumite proceduri, dar da, actul de justiţie nu poate fi considerat împlinit dacă persoana condamnată nu execută pedeapsa. Sunt de la începutul anului 2023 până la începutul lunii august aproape 600 de fugari aduşi de statul român înapoi în ţară. Din Marea Britanie sunt cei mai mulţi, Spania pe locul doi şi Italia - 77 de fugari pe care am reuşit să-i aducem în această scurtă vreme înapoi în ţară", a afirmat ministrul Justiţiei.

Alina Gorghiu a precizat că Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în fiecare caz, prezintă faptul că cei care sunt fugari în afara ţării pot executa pedeapsa în România.

"Ne preocupă condiţiile din penitenciare, la sfârşitul anului vom avea 1.200 de locuri noi în sistemul penitenciar românesc. (...) De 33 de ani în România niciun guvern nu a reuşit să construiască un penitenciar nou. Construim pavilioane noi, reamenajăm locurile de detenţie", a mai declarat ea, adăugând că acest lucru se datorează "barierei finanţelor".

Ministrul Justiţiei a indicat că sunt două penitenciare în achiziţie publică, la Buzău şi Ilfov, cu fonduri şi de la statul român şi din afară, cu împrumuturi.

Gorghiu a arătat că s-a încercat şi varianta parteneriatului public privat în urmă cu 8 sau 10 ani, dar nu a avut succes, asigurând că acest subiect va fi redeschis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb