ALINA GORGHIU:  "Vreau un dialog cu Tăriceanu despre recomandările Veneţiei"

E.P.
Internaţional / 26 octombrie 2018

Alina Gorghiu (Sursa foto: Twitter)

Alina Gorghiu (Sursa foto: Twitter)

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a declarat astăzi că vrea să vadă de la preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, disponibilitate pentru dialog pe toate recomandările Comisiei de la Veneţia, în contextul în care acesta a propus partidelor un pact care vizează sistemul judiciar din România.

"E bine-venită discuţia legată de legile Justiţiei, însă, dacă una va spune la televizor domnul Tăriceanu şi în practică, în comisia aceea care se va organiza sau în comisia specială legată de legile Justiţiei, alta vor face, tot nu ajungem la nimic. Vreau să văd de la domnul Tăriceanu disponibilitate pentru dialog pe toate recomandările Comisiei de la Veneţia, nu spun că toate ar trebui implementate, dar măcar să putem să avem un dialog onest, transparent, constructiv pe acele recomandări, să nu mă mai trezesc cu iniţiative din partea sa şi a domnului Dragnea legate de protocoale, băgate pe sub masă, trecute la impuse prin comisie", a spus Gorghiu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că Liviu Dragnea ar trebui să stea în afara acestor discuţii, iar din PSD să fie prezenţi "oameni raţionali care mai pot discuta despre Justiţie constructiv".

"Dacă domnul Dragnea ar fi extras din această ecuaţie, cred că se poate discuta într-un Parlament aşezat un proces legislativ normal şi constructiv. E ultimul ceas. Dacă noi acum nu reuşim să luăm iniţiativa la care ne-a invitat preşedintele României în serios, şi anume aceea de a ajunge la pace socială, la un dialog, nu ştiu dacă la un consens, că e mai greu, dar măcar un început de dialog, un capăt de pod să-l ridicăm, altfel nu văd cum vom avea un început de an 2019 cu o preşedinţie a Consiliului de succes. Şi eu am foarte mari dubii referitoare la capacitatea României şi a acestui Guvern de a gestiona preşedinţia Consiliului", a menţionat ea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cu Papa nu vrei un dialog?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0578
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3387
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8482
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.1103

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb