Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

Allianz-Ţiriac a încheiat trimestrul III în creştere cu peste 14% a primelor subscrise pe segmentul non-auto

I.A.M.
Bănci-Asigurări /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Firma de asigurare Allianz-Ţiriac a anunţat, luni, că a încheiat primele nouă luni cu prime brute subscrise pe segmentul asigurărilor non-auto în creştere cu peste 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce primele brute subscrise din asigurări de viaţă s-au majorat cu 8%.

Cele două linii de business strategice în portofoliul Allianz-Ţiriac au ajuns să genereze aproape 50% din vânzările totale aferente primelor nouă luni din acest an, în creştere de la 44% în aceeaşi perioadă din 2018, potrivit unui comunicat.

"La nivelul segmentului non-auto, principalii contributori la creştere au continuat să fie asigurările de sănătate, cu un plus de 31%, şi asigurările de proprietăţi, cu un avans de 10% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Pe segmentul asigurărilor de sănătate, Allianz-Ţiriac este lider de piaţă cu aproape 150.000 de clienţi, cât populaţia unor oraşe precum Arad, Piteşti sau Sibiu", se arată în comunicat.

Creşterile de pe liniile non-auto au reuşit să compenseze scăderea primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor auto obligatorii (RCA). La nivel agregat, pe toate liniile de business, Allianz-Ţiriac a înregistrat prime brute subscrise de peste un miliard de lei, în creştere cu 3% faţă de primele nouă luni din 2018. Profitabilitatea se menţine robustă, cu un rezultat operaţional de aproximativ 99 milioane de lei.

O schimbare de comportament în rândul clienţilor

"Observăm în ultima perioadă o schimbare de comportament în rândul clienţilor care nu poate decât să ne bucure: asigurările de viaţă, sănătate şi locuinţă - au devenit prioritare. Eforturile susţinute pe care le-am depus de-a lungul anilor sunt astfel răsplătite, iar această schimbare pozitivă de mentalitate se simte din plin şi la nivelul portofoliului nostru. Allianz-Ţiriac se află în acest moment într-o poziţie unică în piaţa de asigurări, cu un portofoliu echilibrat şi o activitate profitabilă, care îi conferă forţa financiară pentru a absorbi cu uşurinţă potenţiale şocuri. Profitul este poliţa noastră de asigurare prin care putem oferi protecţie financiară clienţilor. O companie cu pierderi nu este ea însăşi o companie puternică şi cu atât mai puţin poate fi un punct de sprijin pentru client", a declarat Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac.

Sumele plătite clienţilor sub formă de despăgubiri şi indemnizaţii au crescut cu 12%, la peste 575 milioane de lei. Daunele acoperite de asigurările de proprietăţi au crescut cu peste 27% în primele nouă luni din 2019, fiind generate în principal de incendii şi fenomene meteo severe.

La nivelul asigurărilor auto, volumul despăgubirilor plătite a fost mai mare cu peste 5% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Acestea reprezintă două treimi din despăgubirile plătite de Allianz-Ţiriac în primele nouă luni din 2019, transmite aceaşi sursă.

O creştere semnificativă a daunalităţii a fost înregistrată şi pe segmentul asigurărilor de sănătate, cu o creştere a despăgubirilor plătite de aproximativ 56% în primele nouă luni din 2019, în condiţiile în care se observă o creştere importantă nu doar a interesului pentru achiziţionarea poliţelor de sănătate, dar şi a frecvenţei utilizării serviciilor medicale accesibile prin produse de asigurare.

Numărul clienţilor care utilizează produsele şi serviciile Allianz-Ţiriac a crescut cu aproape 7% în primele nouă luni din 2019.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotnari
Gala Anis
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS