Allview a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

G.U.
Piaţa de Capital / 26 iulie

Allview a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Visual Fan, companie românească de tehnologie fondată acum aproape 20 de ani în Braşov şi care este recunoscută pentru brandul Allview, s-a listat astăzi, 26 iulie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Acţiunile companiei se vor tranzacţiona sub simbolul bursier ALW. Allview a atras de la investitorii din piaţa de capital, printr-un plasament privat desfăşurat anterior listării, suma de 15,5 milioane de lei. Fondurile vor susţine finanţarea activităţii curente a companiei, pentru accelerarea vânzărilor şi intensificării activităţii de promovare.

Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: "Suntem mândri că avem la cota bursei o nouă companie antreprenorială, care activează într-un domeniu atât de dinamic şi competitiv precum e piaţa IT&C. Creativitatea şi munca asiduă pe care echipa Allview o depune de aproape 20 de ani, de la înfiinţare, precum şi rezultatele pe care le obţine an de an, demonstrează rezilienţă şi viziune. Listarea Allview este un moment important în dezvoltarea companiei şi ne bucurăm că aţi făcut acest pas. Este o bucurie dublă pentru noi, întrucât Allview a fost una dintre finalistele programului Made in Romania al bursei, ediţia din 2018, şi ne bucurăm că parteneriatul început acum trei ani s-a materializat astăzi prin sunarea clopoţelului bursei".

Lucian Peticilă, fondator şi director general al Allview, a declarat: "Listarea acţiunilor este o încununare a eforturilor întregii echipe Allview şi încheierea cu succes a unui proiect început odată cu selectarea între cele 15 companii finaliste ale ediţiei din 2018 a programului Made in Romania, organizat de Bursa de Valori Bucureşti. Pe de o parte, trăim un moment de satisfacţie la finalizarea acestei etape: am demonstrat că suntem o companie puternică, a cărei capacitate de a performa pe piaţa dinamică a dispozitivelor electronice a obţinut încă o certificare, din partea investitorilor care ni s-au alăturat ca acţionari, în urma plasamentului privat. Pe de altă parte, un nou drum ne stă înainte: în 2022, vom aniversa 20 de ani ai brandului Allview într-o nouă ipostază, de companie listată, ceea ce ne motivează să venim cu noi produse inovatoare pe piaţa IT&C, prin care să răspundem exigenţelor tot mai ridicate ale clienţilor şi să obţinem rezultate de business prin care să dovedim că suntem un emitent atractiv pe BVB".

Potrivit sursei citate, listarea Allview vine după încheierea unui plasament privat derulat în 23 aprilie prin care compania a atras de la investitorii din piaţa de capital 15,5 milioane de lei. În cadrul plasamentului au fost vândute către 161 de investitori, dintre care 32 calificaţi şi 129 de retail, un număr de 111.100 acţiuni la un preţ de 140 lei/acţiune. Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 155,5 milioane de lei. Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille. Compania anunţă că îşi propune să fie un jucător activ pe piaţa de capital şi să folosească în continuare mecanismele pieţei pentru finanţare şi dezvoltare.

"Odată cu listarea Allview, vedem cum din ce în ce mai multe branduri consacrate din România care aleg bursa ca modalitate de finanţare, de stimulare a creşterii şi de recompensare a performanţei angajaţilor. TradeVille, cel mai activ broker de retail din România, este onorat să fie parte importantă din acest proces. Dorim să mulţumim cu această ocazie investitorilor care girează cu încrederea şi capitalul lor acest fenomen benefic pentru întreaga economie şi antreprenorilor care au viziunea de a scrie împreună cu noi istorie pe piaţa de capital din România", a declarat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, TradeVille.

Allview este o companie cu capital integral românesc, care şi-a confirmat statutul de vizionar şi pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Braşov, în 2002, şi produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri şi alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI - singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Allview investeşte constant în cercetare şi dezvoltare şi îşi propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent - asistent personal.

Compania a înregistrat în 2020 un profit net de 23,3 milioane de lei, o creştere de aproape 13 ori faţă de 2019, an încheiat cu un profit de 1,8 milioane de lei. Veniturile companiei în 2020 au crescut de 4 ori faţă de 2019, de la 93,3 milioane de lei în 2019 la 406,4 milioane de lei în 2020 pe toate linile de business. În perioada 2018 - 2020, portofoliul de clienţi al companiei a crescut semnificativ pe toate canalele de vânzare. Pe linia de business recurentă (dispozitive electronice), cel mai important segment de vânzari este reprezentat de retail, acesta având o pondere de 59% din volumul total, în timp ce al doilea segment ca importanţă este cel al vânzărilor către operatori, cu 25% din total. Allview livrează produse în peste 10 ţări, cele mai importante fiind Polonia, Germania şi Ţările Baltice. Compania avea 79 de angajaţi la finalul anului 2020.

Fondatorul Visual Fan S.A., Lucian Peticilă, deţine 82,8% din companie. În acţionariatul Allview se mai regăsesc Peticilă Manuela cu 4,5% din acţiuni, Cotuna Camelia-Ştefania cu 2,7%, iar restul de aproximativ 10% din acţiuni sunt deţinute de persoane fizice şi juridice şi reprezintă free-float-ul companiei.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Sunt curios,acțiunea asta va coborî sub 70 lei cândva!

    Hei Tradeville,

    pune mana si stabilizeaaz pretul actiunii ca se duce in jos. Am bagat 200.000 RON in plasamentul privat sperand ca vand in prima zi actiunea la 250 RON macar daca nu la 300. Acus o ia in jos. Vezi ca sperii clientii si nu mai participa la urmatoarele plasamwnte private daca nu se dubleaza pretul actiunii in urmatoarele 3 zile.  

    1. nu are mecanism de stabilizare, nu e IPO. daca ma uit la cat e bid-ul, cred ca iti trebuie bafta sa vinzi break-even macar

      Spumos comentariul tau. Acum cateva zile puneam o intrebare : de ce as da 140,00 ron pe o actiune de 70 de ron ? Raspunsul vine acum : ca sa sar la cap la centrarile celor din plasamentul privat. Centrarea nefiind de calitate i - am lasat pe ei sa sara la cap sa - si dea autogol. Acum se incearca o distributie la pretul de plasament. Daca ii vom lasa sa joace singuri in teren doua saptamani vom vedea in piata un pret aproape corect si poate societatile de valori mobiliare vor intelege ceva din reactia pietei.

      Ce pretenții: 25%, 50% profit pe 3 zile. Ba chiar dublarea prețurilor!

      Caritas 2.0.  

      Plasamentul privat de acțiuni Visual Fan s-a încheiat în prima zi, suprasubscris de peste 6 ori. Pacat ca nu au vandut macar 50% din companie ca au fost multi dispusi sa arunce cu banii.

      Se mai domoleste focul PP-urilor ca au aparut mai multe plasamente la care da cu minus dupa cateva zile de la listare. Nasol ca a fost o paine buna de mancat de catre brokeri si un moment pentru patroni. Acum ca mai scade interesul nu mai merge asa de usor de listat orice firma (petarda) la o evaluare astronomica si cu asteptari ca o sa creasca pretul la listare de X ori.

      Asteptam raportarile la 6 luni pentru noile intrate in ring sa vedem si cum se corecteaza, nu numai sa creasca. 

      pretul din PP a fost undeva in partea de sus a unei zone de evaluare corecta in conditiile actuale de piata. pe ce baza te asteptai la +100% la listare?n Tradeville nu are nici o vina ca voi ati avut asteptari nerealiste

      Era si timpu sa iasa la interval ceva de genu, evident ca abordarea cu licitatia din timpu plasamentului a fost o eroare, lacomia si nestiinta au primat, si acum s-a ajuns aici...directia e in jos, e lesne de inteles, observ si gruparea investitorilor intr-un fel de cartel(nu neaparat ca sunt vorbiti intre ei) dar s-au tinut bine cu nervii sa nu vanda in panica, pb este ca le convine sau nu, vor vinde pe minus mai devreme sau mai tarziu, nimeni nu va dori sa cumpere All view cu un PER de +20 si posibilitati de crestere destul de modeste...

      In urmatoarele 3 zile..pretul se va duce in jos..smecheria tradeville nu mai tine...piata a reactionat corect...actiunea este supraevaluata

      Ai aceeași judecată și pentru Air Claim?

      Acelasi lucru se va jntampla si la air claim ..hard landing...la prima raportare

      la Claim tocmai ce a raportat CEO-ul ca si-a lichidat detinerea din prima zi. pentru cresterea free-floatului, bineinteles :)))

    Tradeville se indreapta cu pasi hotarati in aceeasi directie gresita in care se duce si Goldring, respectiv frizatul clientilor din portofoliu prin ofertarea de companii la evaluari ridicole in cadrul plasamentelor private.

    1. sa nu uitam si de broker cluj...care e seful tuturor ...ei sunt mai tari ca tradeville si goldring...au dus manareala catre IPOuri plus ca sunt market makeri pe tot ce misca ....bine ca misca cum vor ei prin manipulare ce mai conteaza..... Trebuie sa recunoastem avem niste ....brokeri/dealeri de talie mondiala... fin cunoscatori in ale tradingului mioritic...sprijiniti de un asf aservit politic si care de fapt....nu exista...il vedem si nu-i.

      Ai dreptate, dar astazi lasa-ma sa fiu suparat pe Tradeville, ca scena le apartine si aveau o reputatie anterioara impecabila.

      Inca una-doua "oportunitati" ca aceasta, apoi Tradeville o sa realizeze ca o reputatie buna se pierde usor si se recastiga greu (sau deloc). 

      Tradeville avea o reputatie anterioara impecabila?

      Doar daca esti orb si surd, eventual! 

      Nu stiu, eu n-am ce sa le reprosez. E adevarat ca nu am avut experiente cu alti brokeri, dar n-am de ce sa ma plang.

    Măcar o poveste frumoasă să fie la mijloc

    E doar o ciorbă reincalzita de pandemie!

    Datoriile au crescut exponențial iar ei si-au dat dividende de parcă ar fi ultimele! Si cred că așa e ! Urmează recompense cu gratuite ! 

    Inca o gherla. Ma asteptam la un sprint in primele 3 zile (ca la SMTL).

    Oare ce-o face IHunt-u sufletului?...cu 6812 actiuni luate din banii sarmanilor din plasamentele de obligatiuni.pentru ca au vazut "oportunitatea"...ori sunt pe plus modest daca au vandut in prima secunda, ori minus...te doare casca, toti pacanistii la BVB

    actiunile trebuie sa valoreze cu 80% mai mult pentru ca e firma de prestigiu si are recunoastere sa exporte

    1. bai baieti, voi v-ati uitat un pic pe prospect? are o CA normalizata de ~100 de mn lei/an si o marja de profit pe 2018 si 2019 (2020 nu se pune pentr ca in 2020 au vandut materiale medicale, ala a fost one-off) de aproximativ 2%. Pentru 2021-2024 vad ei o crestere cu ~150% a marjei de profit pana spre 5%. de unde, ca aceleasi parascovenii vand. iar daca luam de buna proiectia lor de crestere de CA, asta inseamna ca prin 2024, la 2% marja profit net, vor obtine un ~3.2 mn lei profit. La o capitalizare actuala de 150 de mn. Si tu visezi 250 mn. succes

      Lasa, visele "e frumoase" pentru cei care dorm profund. Io zic sa nu ii tulburam ca apoi tot noi ne luam injuraturi ...

    E o perioada excelenta pentru investitii in piata IT. Eu n-am experienta in tradind si brokeraj, insa din ce am citit despre ei au potential de crestere. In ultima vreme au evoluat frumos, produsele sunt din ce in ce mai bune si aliniate la cele mai noi tehnologii. E de apreciat acest pas pentru o companie romaneasca.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2297
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5605
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7938
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8539

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro