Alro va contracta un credit de până la 40 milioane dolari

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Alro va contracta un credit de până la 40 milioane dolari

Acţionarii Alro (ALR) au aprobat, în adunarea extraordinară de ieri, contractarea unei noi facilităţi de credit de până la 40 milioane de dolari, de la Black Sea Trade and Development Bank, pentru finanţarea, respectiv refinanţarea cheltuielilor cu investiţiile aferente programului pentru anii 2018-2019, se arată într-un raport al producătorului de aluminiu din Slatina remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, acţionarii Alro au mai aprobat încheierea contractelor de garanţie aferente facilităţii de credit, constând în ipoteci asupra imobilelor principale ale companiei şi ale altor active ale producătorului de aluminiu din Slatina.

În data de 17 decembrie 2018, acţionarii Alro aprobau contractarea unor facilităţi de credit noi, prin intermediul unui act adiţional de modificare şi reconfirmare a unui contract de 167 milioane de dolari, din decembrie 2015, accesat de la Raiffeisen Bank International, OTP Bank, Banca Transilvania, Unicredit Bank, Garanti Bank, Banca Comerciala Intesa SanPaolo România, Banca de Export Import a României (Eximbank).

După primele nouă luni ale anului, Alro Slatina a raportat o pierdere de 22,72 milioane de lei, faţă de un profit net de 223,53 milioane de lei în perioada ianuarie - septembrie 2018, în condiţiile în care rezultatul companiei a fost afectat de preţul în scădere al aluminiului în plan mondial şi a creşterii preţului energiei electrice, conform raportului companiei.

La finalul lui 2018, fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman şi Cemacon, au cumpărat un pachet de circa 165 milioane de acţiuni Alro, reprezentând 23,2% din companie, în timp ce Grupul Vimetco NV, înregistrat în Olanda şi controlat de miliardarul rus Vitali Machitski, şi-a redus deţinerea la producătorul de aluminu din Slatina, până la 54,19%.

Valoarea de piaţă a emitentului la Bursa de Valori Bucureşti este de 1,641 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. SE PARE CA , LA ALRO , INCETUL CU INCETUL , PETRECEREA S-A TERMINAT !!! A DISPARUT , PUIUL LA CEAUN , VINUL , SI STATUL CU BURTA IN SUS , ASTEPTAND SA VINA BANI !!! ADICA DIVIDENDE !!! ACUM , MICII ACTIONARI , AR TREBUI SA SE HOTARASCA : DACA ALEG SA MEARGA MAI DEPARTE CU FIRMA , LA BINE SI LA GREU , ANI DE ZILE DE ACUM INAINTE , FARA SA MAI SPERE LA DIVIDENDE , S-AU HOTARASC SA-SI VANDA ACTIUNILE ; O SA VINA NISTE TIMPURI GRELE PENTRU ALRO ; SE V-A INFUNDA , TOT MAI ADANC , IN DATORII !!! PRETUL ALUMINIULUI DE LA LONDRA , AL URMARESC SI EU , APROAPE ZILNIC , SI NU SANT MOTIVE DE BUCURIE , PENTRU NIMENI !!! AFARA DE ASTA , DE CATEVA LUNI DE ZILE INCOACE , IN ROMANIA , NICI NU PREA NINGE , NICI NU PREA PLOUA !!! DACA SITUATIA PERSISTA , SI PRETUL ELECTRICITATII SE V-A MARII !!! SI PENTRU POPULATIE , DAR MAI ALES , PENTRU FIRME CA ALRO !!! ADMINISTRATORII ACESTEIA , VOR AVEA DE LUCRU DIN GREU , DE ACUM INAINTE !!! SUMELE URIASE DE BANI CONTRACTATI , TREBUIE DATI INAPOI , IMPREUNA CU DOBANZILE DE RIGOARE !!! ACTIUNEA ALRO , IN VALOARE DE 2 . 30 LEI , CAT E ACUM PE BURSA , ESTE SCUMPA , DUPA PAREREA MEA ; NU CRED CA MERITA DAT PE EA , MAI MULT DE 2 LEI !!! SANT DESIGUR , PARERI SI PARERI !!! S-AR PUTEA TOTUSI , CA ANI DE ZILE DE ACUM INAINTE , COMPANIA SA NU MAI POATA DA DIVIDENDE , PENTRU ACTIONARI !!! DIN CAUZA CHELTUIELILOR MARI , CARE VOR FI INEVITABILE !!! DACA AS FI ACTIONAR LA ALRO , ACUM M-AS SCARPINA BINE DE TOT IN CAP , LA CE AM DE FACUT !!! NU ZIC NU , A FOST O VACA BUNA DE LAPTE , SI A DAT DIVIDENDE FRUMOASE , IN ANUMITE PERIOADE ACTIONARILOR !!! DAR VIITORUL NU SUNA BINE , SI TREBUIE CANTARIT !!! V-A FI FOARTE MULT DE MUNCA , SI NU SE STIE , DIVIDENDE !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Deci credeți că 2 Ron e un preț bun,atunci să cumpărăm la acest preț!!! Eu cred că aluminiul v a reveni la noi maxime,în viitorul apropiat. Dețin câteva acțiuni la Alro și intenționez să le păstrez. Este de luat in seamă și scenariul dvs dar sper să nu se adeverească. Cu stimă,salutam!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      MULTUMESC , D-LE !!! SI EU SPER , SA NU SE ADEVEREASCA !!! LA 2 LEI , MI-AR TREMURA MANA , SA CUMPAR SI EU , NISTE ACTIUNI ALRO !!! DAR , NICI O LETCAIE , IN PLUS !!! PESTE 2 LEI , IN MOMENTUL DE FATA , NU MERITA !!! DAR , DESIGUR , E DOAR OPINIA MEA !!!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
ApanovaAdvertisement
Business Card
BTPay

ENGLISH SECTION

more articles

Conferinţele Teatrului Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS