Alumil Rom Industry SA, liderul pieţei sistemelor arhitecturale din aluminiu, a anunţat la finalul trimestrului trei din 2025 realizarea unei cifre de afaceri de 90,4 milioane de lei, în creştere cu 3% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei. Profitul operaţional înregistrat de companie în primele nouă luni s-a majorat şi el la 6,2 milioane de lei.
„Rezultatele obţinute de Alumil Rom Industry la finalul celui de al treilea trimestru din acest an confirmă revenirea pe o evoluţie ascendentă, vizibilă încă de la sfârşitul semestrului. Cifra de afaceri a companiei după primele nouă luni a fost de 90,4 milioane de lei, mai mare cu 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, iar profitul operaţional a înregistrat o creştere similară, ajungând la 6,2 milioane de lei. Este o evoluţie care demonstrează încă o dată că strategia noastră de investiţii continue în diversificarea portofoliului cu produse performante, în digitalizare şi eficientizarea proceselor operaţionale asigură o bază sigură de dezvoltare, chiar şi într-un context economic dificil, marcat de impredictibilitate. Vom continua să investim în proiecte sustenabile, cu impact pe termen lung, care să ne permită valorificarea avantajelor competitive şi a oportunităţilor existente pe piaţa locală”, a declarat Marius Ioniţă, director general Alumil Rom Industry.
Performanţa constantă realizată de Alumil Rom Industry a fost confirmată recent şi prin obţinerea Certificatului Excellent SME, o recunoaştere venită din partea companiei Coface, lider global în managementul riscului de credit comercial, şi a Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Certificarea se acordă exclusiv firmelor cu o bonitate ridicată şi rezultate financiare solide, iar până în prezent doar 20% dintre companiile din ţara noastră au întrunit condiţiile stricte de eligibilitate impuse.
Alumil acordă o atenţie constantă nu doar performanţei sistemelor sale, ci şi cerinţelor de sustenabilitate. Toate sistemele arhitecturale din aluminiu produse de companie sunt conforme cu cele mai stricte standarde în domeniu şi deţin certificările internaţionale „OK Recycled” (TÜV AUSTRIA) şi C2C (Cradle-to-Cradle Products Innovation Institute). În plus, Grupul Alumil a dezvoltat produsul Loop80, primul aluminiu obţinut în proporţie de 80% din material reciclat, o inovaţie tehnologică ce recomandă compania ca unul dintre principalii furnizori în proiectele internaţionale certificate LEED şi BREEAM.
Alumil Rom Industry se implică activ în procesul de educare a pieţei şi de promovare a standardelor şi tehnologiilor nZEB în ţara noastră. Compania a prezentat în cadrul celor două ediţii ale nZEB Expo din acest an - organizate în iunie ȋn Capitală şi în octombrie la Cluj-Napoca - o suită extinsă de soluţii care răspund noilor reglementări. În paralel, Alumil şi-a intensificat eforturile în direcţia dezvoltarii de parteneriate cu studiourile de arhitectură. Showroom-ul din Bucureşti a găzduit o serie de workshop-uri, susţinute de arhitecţi şi pentru arhitecţi, care au abordat o gamă variată de subiecte de interes şi care au inclus de la soluţii AI dedicate acestui sector, la importanţa dezvoltării unei culturi organizaţionale solide. Workshop-urile oferă participanţilor acces la soluţii concrete la nevoile lor şi vor continua anul acesta cu o nouă ediţie dedicată locuinţelor eficiente energetic.
„Adoptarea standardului nZEB în România, care a devenit obligatoriu pentru clădirile noi ce obţin autorizaţie de construcţie, dar şi pentru cele care trec printr-un proces de reabilitare energetică, reprezintă o oportunitate importantă pentru Alumil. Produsele noastre au un impact ecologic minim şi sunt printre cele mai performante din punct de vedere al izolării termice - pot asigura o reducere de până la 50% a costurilor lunare de încălzire şi răcire”, a precizat Marius Ioniţă.
Pe zona de creştere a eficienţei operaţionale, Alumil România continuă să investească în dezvoltarea strategiei de transformare digitală, printr-o abordare unitară. Ecosistemul de aplicaţii al companiei integrează în prezent platformele Alumil Build - lansat anul acesta, un instrument online care accelerează semnificativ procesul de calcul al costurilor - MyWindows, prin intermediul căreia beneficiarii finali pot solicita oferte de la mai mulţi parteneri autorizaţi, şi MyAlumil, un sistem automat de plasare şi monitorizare în timp real a comenzilor online.



























































