Ambasada SUA condamnă difuzarea colindului de la TVR 3

F.A.
Miscellanea / 12 decembrie 2013

Ambasada SUA la Bucureşti consideră difuzarea din 6 decembrie a unui aşa-zis colind care glorifică Holocaustul şi violenţa împotriva evreilor ca o expresie inacceptabilă de antisemitism ce trebuie condamnată în termeni fermi şi fără echivoc.

"Intoleranţa şi ura sunt inacceptabile şi nu trebuie să fie încurajate, mai ales prin intermediul televiziunii publice. Apreciem poziţia oficialilor români de condamnare a difuzării colindului şi apelăm la toţi românii, persoane fizice şi persoane publice, să respingă rasismul şi pe cei care susţin astfel de acte ca expresie acceptabilă a identităţii culturale", se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul emisiunii de lansare a postului TVR 3, ca televiziune dedicată mediului rural, formaţia "Dor transilvan" a interpretat un colind care conţinea versurile: "A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchina, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb