Ambasadele, poziţie fermă contra violenţei împotriva femeilor

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 25 octombrie 2021

Ambasadele, poziţie fermă contra violenţei împotriva femeilor

Combaterea violenţei, de orice fel ar fi ea, reprezintă un demers oricând binevenit. Nu mai puţin de 20 de ambasade au luat poziţie faţă de această chestiune. "Violenţa împotriva femeilor şi fetelor există în toate ţările şi la toate nivelurile societăţii iar fiecare stat are o responsabilitate fundamentală ce ţine de drepturile omului să ofere protecţie împotriva acestui tip de violenţă, care nu reprezintă o chestiune privată", se subliniază într-un mesaj semnat de 20 de misiuni diplomatice acreditate la Bucureşti, printre care Ambasadele SUA, Franţei şi Marii Britanii, cărora li se alătură Reprezentanţa Comisiei Europene. Mesajul este transmis în contextul în care pe 25 noiembrie este marcată Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. "În România se depun eforturi semnificative de către Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei împotriva Femeilor (VIF), care cuprinde 25 de organizaţii ale societăţii civile implicate în promovarea drepturilor femeilor, protecţia supravieţuitoarelor violenţei de gen şi combaterea discriminării pe criterii de gen", arată reprezentanţii ambasadelor. Potrivit lor, VIF îşi va concentra eforturile de ridicare a gradului de conştientizare asupra unei campanii online - #togetherforwomenssafety - în perioada premergătoare Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor: "Ne alăturăm Reţelei VIF în condamnarea fermă a tuturor formelor de violenţă împotriva fetelor şi femeilor. Actuala pandemie de COVID-19 face această cauză şi mai importantă. Este foarte important ca autorităţile să formuleze şi să implementeze politici şi strategii specifice pentru a proteja şi ajuta supravieţuitoarele violenţei de gen". Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice cere statelor semnatare să implementeze politici comprehensive şi coordonate împotriva acestui tip de violenţă, este amintit în document. Astfel, "drepturile supravieţuitoarelor trebuie să se regăsească în centrul tuturor măsurilor, activitatea societăţii civile trebuie să fie încurajată şi susţinută". Declaraţia comună este semnată de ambasadele următoarelor ţări: Austria, Belgia, Canada, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Regatul Ţărilor de Jos, Norvegia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro