AmCham România promovează oportunităţi de investiţii din zona judeţului Iaşi

Andrei Stan
Companii / 19 ianuarie 2016

Camera de Comerţ Americană (AmCham România) a organizat astăzi la sediul Prefecturii Iaşi o Masă Rotundă cu reprezentanţii mediului de afaceri şi ai autorităţilor locale pentru a prezenta avantajele competitive pe care regiunea Moldovei le oferă potenţialilor investitori, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa lui Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite în România, căruia i s-au alăturat subprefectul Răzvan-Bogdan Abalasi, reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local Iaşi, alături de Anca Harasim, director executiv al AmCham România.

"Discuţiile s-au focalizat pe identificarea unor modalităţi practice de sprijinire a oamenilor de afaceri, fie că este vorba despre atragerea de noi investiţii în regiune sau de exporturi în Statele Unite. Participanţii la eveniment au subliniat importanţa existenţei unui dialog eficient şi autentic între autorităţi şi mediul de afaceri, acesta fiind un element valoros în consolidarea şi dezvoltarea economică a regiunii", precizează comunicatul.

În cadrul discuţiilor, Daniela Nemoianu, preşedinte al AmCham România, a subliniat rolul însemnat pe care investiţiile americane îl joacă vizavi de creşterea competitivităţii economice a României: "Potenţialul de creştere a dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic între Statele Unite şi România este semnificativ, investiţiile americane având impactul unui catalizator pentru competitivitatea României. Factorii decizionali trebuie să identifice noi direcţii de dezvoltare şi să se implice în implementarea unui proces de reformă consistent şi sistemic, care să deschidă noi oportunităţi pentru modernizarea economică. România are nevoie de un model multigeneraţional de dezvoltare economică şi socială, care să pună accentul pe dezvoltarea integrată, prin competitivitate şi factori diferenţiatori de valoare. Oportunităţile pentru creşterea comerţului şi investiţiilor, a cooperării între comunităţile de afaceri şi dezvoltarea cooperării industriale şi tehnologice mai aprofundate cu Statele Unite sunt substanţiale, iar paşii credibili pe care România urmează să-i parcurgă în următorii 5 ani sunt definitorii pentru consolidarea Parteneriatului strategic bilateral şi pentru modernizarea ţării".

Reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane au reiterat necesitatea existenţei unui mediu politic, legislativ şi de afaceri stabil, echitabil şi predictibil pentru atragerea investitorilor pe piaţa locală. "Etica în afaceri, politicile de bună guvernare şi comunicarea permanentă şi transparentă a obiectivelor, direcţiei şi priorităţilor sunt elemente care angrenează energii şi generează coeziune, pe termen lung, oferind o perspectivă de ansamblu, reflectată în binele general", a atras atenţia preşedintele AmCham.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este o asociaţie profesională de afaceri, înfiinţată în anul 1993 de un grup de companii americane, dar care reuneşte în prezent peste 400 de companii americane, internaţionale şi locale. Acestea au cumulat investiţii totale de peste 20 miliarde dolari, generând în jur de 250.000 de locuri de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro