Amenzi de 42 de mii de lei, aplicate de Protecţia Consumatorilor agenţilor economici din Braşov

I.M.
Miscellanea / 29 mai 2020

Amenzi de 42 de mii de lei, aplicate de Protecţia Consumatorilor agenţilor economici din Braşov

Amenzi în valoare de 42.000 de lei au fost aplicate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) mai multor agenţi economici din Braşov, printre neregulile găsite aflându-se depozitarea unor produse alimentare pe rafturi cu rugină sau în afara spaţiului frigorific şi vânzarea unor jucării fără elemente de informare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că echipele Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov au făcut, miercuri şi joi, controale care au vizat operatorii economici din Piaţa Astra şi Complexul Brintex din Braşov.

Comisarii ANPC au găsit mai multe nereguli legate de depozitarea produselor alimentare. Astfel, produsele alimentare erau depozitate sau expuse la vânzare în condiţii improprii, pe rafturi cu rugină sau erau folosite straturi de hârtie pe care s-au dezvoltat colonii de mucegai.

De asemenea, erau comercializate produse alimentare cărora le-a fost schimbată starea termică (produse lactate depozitate în afara spaţiului frigorific) sau produse alimentare fără elemente de identificare pe etichetă. Totodată, erau vândute dulciuri vrac fără menţionarea datei de expirare şi a ingredientelor alergene.

Echipele de control au mai constatat că erau vândute jucării care nu aveau elemente de informare şi caracterizare referitoare la model, lot, producător/importator, lipseau avertizările, nu era trecută vârsta pentru care sunt recomandate jucăriile şi eventualele riscuri pe care le prezintă acestea, pe etichetele de produs, lipsea traducerea în limba română a etichetei, iar preţul nu era afişat în mod vizibil, transmite News.ro.

Comisarii ANCP au controlat 19 operatori economici, cărora le-au fost aplicate şapte amenzi contravenţionale în valoare de 42.000 de lei şi patru avertismente.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Au plecat la vanatoare?Li s-a facut foame?Daca nu ar manca castane ar fi si mai bine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro