Amenzi în cuantum de 235.500 lei, aplicate de autoritatea vamală

F. A.
Miscellanea / 27 iunie 2012

În perioada 20-24 iunie, echipele mobile din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale au efectuat misiuni de supraveghere vamală şi fiscală la frontiera de vest a ţării noastre, potrivit unui comunicat de presă.

Ca urmare a acţiunilor de control vamal al mijloacelor de transport şi persoanelor pe sensul de intrare în ţară s-au constatat 45 de cazuri de încălcare a reglementărilor vamale, sancţionate cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 75.500 lei şi cu reţinerea a aproximativ 2.000 pachete ţigarete diferite mărci şi a două autoturisme.

În aceeaşi perioadă inspectorii vamali au efectuat, de asemenea, 35 de controale la locaţii comerciale, destinate vânzării cu amănuntul a produselor accizabile. Ca urmare a acestora au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 160.000 lei şi au fost reţinute aproximativ 250 pachete ţigarete şi 256 litri alcool.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb