Ana Birchall: "Vom avea o lege a insolvenţei persoanelor fizice"

A.C.
Miscellanea / 13 mai 2015

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a finalizat astăzi analiza şi dezbaterile pe fond asupra proiectului legislativ privind insolvenţa persoanelor fizice, iniţiatorul proiectului legislativ, deputatul PSD Ana Birchall declarând că "pentru prima dată în România în ultimii 25 de ani vom avea o lege a insolvenţei persoanelor fizice".

Într-un comunicat remis azi redacţiei, deputatul arată: "Prin legea insolvenţei persoanelor fizice poate fi implementat un cadru legislativ unic, cu reglementări clare, care îi protejează pe debitorii de bună-credinţă inclusiv în faţa procedurilor de executare silită. Astfel, oamenii nu mai trebuie să stea cu frica în sân că îşi pierd agoniseala de o viaţă. Proiectul este unul echilibrat, care nu favorizează nici debitorul, nici creditorul, ci principiul de drept al egalităţii de instrumente juridice, acordând o şansă debitorului de bună-credinţă să îşi poată reeşalona datoriile".

Anterior, Ana Birchall ne-a precizat că, potrivit amendamentelor făcute proiectului legislativ, doar procedura de lichidare va ajunge în instanţă, restructurarea persoanelor fizice urmând să fie efectuată în baza unui plan şi a unei comisii de insolvenţă. Deputatul PSD ne-a explicat care va fi rezultatul unuia dintre amendamentele sale: "Va fi constituită o comisie (n.r. naţională) de insolvenţă, cel mai probabil alcătuită din reprezentanţi ai anumitor autorităţi, cum ar fi ANPC, BNR etc., care va monitoriza modul de rambursare a datoriilor. Dacă cineva nu va fi de acord cu procedura stabilită în cadrul acestei comisii, atunci se poate face contestaţie şi se merge în instanţă. Astfel, degrevăm instanţele de o serie de dosare, iar debitorul, care va putea propune modul de rambursare a datoriilor, pentru că are acest drept, nu va mai fi nevoit să aştepte o lungă perioadă de timp ca să ia instanţa o decizie".

Iniţiativa legislativă prevede, printre altele, stoparea acumulării de dobânzi sau penalităţi după momentul iniţierii procedurii de insolvenţă, executarea silită fiind reglementată ca o măsură ce se aplică numai ca ultimă soluţie.

Adoptat de Senat din decembrie 2014, proiectul a primit punct de vedere favorabil din partea Guvernului, fiind singurul proiect de lege care priveşte insolvenţa persoanelor fizice cu aviz favorabil de la Executiv.

Ideea insolvenţei persoanelor fizice a apărut în urmă cu circa şase ani, când a fost depus în Parlament un prim proiect legislativ pe această temă.

Părerile specialiştilor faţă de o astfel de lege sunt împărţite, majoritatea experţilor, asemeni oficialilor FMI, considerând că avem nevoie de o reglementare în domeniu, dar că aceasta trebuie să aibă la bază un studiu de impact.

Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, aduce în discuţie punctele slabe ale procedurii, menţionând că un proiect de acest gen nu oferă posibilitatea persoanei fizice să revină, după faliment, la standardul de viaţă obişnuit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

18 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2724
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6125
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8686
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro