Companiile europene anunţă noi reduceri de personal, pe fondul presiunilor economice, al concurenţei tot mai puternice din partea Chinei şi al utilizării inteligenţei artificiale pentru reducerea costurilor, Volkswagen, Bosch, Allianz Partners, Vodafone şi Barclays se numără printre grupurile care au comunicat planuri de concediere a mii de angajaţi, relatează agenţia de ştiri oficială a Turciei, Anadolu Ajansi.
Potrivit unei analize realizate de agenţia Anadolu, tarifele protecţioniste impuse de preşedintele american Donald Trump, costurile ridicate ale finanţării şi încetinirea cererii interne afectează competitivitatea companiilor europene. La acestea se adaugă efectele războiului dintre Rusia şi Ucraina şi presiunea exercitată de producătorii chinezi asupra industriei europene.
Restructurările vizează numeroase sectoare, de la industria auto şi farmaceutică la tehnologie, inginerie, aviaţie, logistică şi servicii bancare. În unele cazuri, companiile invocă direct automatizarea şi inteligenţa artificială, care permit preluarea unor activităţi administrative şi a unor sarcini repetitive de către sisteme software, conform sursei.
Volkswagen a anunţat că intenţionează să reducă personalul cu aproximativ 100.000 de angajaţi până în 2030, pe fondul costurilor de producţie şi al încetinirii tranziţiei către vehiculele electrice. Furnizorul auto Bosch are în plan eliminarea a peste 13.000 de posturi, potrivit publicaţiei.
Reduceri importante de personal au fost anunţate şi de alte companii europene. Deutsche Bahn intenţionează să elimine 30.000 de locuri de muncă, Thyssenkrupp 11.000, iar furnizorul auto ZF Friedrichshafen până la 14.000, conform sursei.
În sectorul logistic, compania elveţiană Kuehne+Nagel a anunţat eliminarea a 2.000 de posturi la nivel global, invocând capacitatea excedentară şi perspectivele incerte ale transportului de marfă, afectat de riscurile geopolitice, potrivit publicaţiei.
Producătorul francez Renault intenţionează să reducă cu 15-20% personalul din domeniul ingineriei în următorii doi ani, ceea ce ar însemna aproximativ 2.400 de concedieri. Compania urmăreşte să îşi adapteze operaţiunile la modelele de cost ale producătorilor chinezi, conform sursei.
În Marea Britanie şi Irlanda, grupul Whitbread, activ în domeniul alimentaţiei şi ospitalităţii, a anunţat eliminarea a 3.800 de locuri de muncă, în cadrul unui program de reducere a cheltuielilor şi restructurare a restaurantelor, potrivit publicaţiei.
Şi România este afectată de restructurări. Complexul Energetic Oltenia a anunţat concedierea a 1.700 de angajaţi, în cadrul procesului de decarbonizare şi reorganizare. La şantierul naval Damen Mangalia, dificultăţile economice au determinat anunţarea unor disponibilizări care vizează 1.011 angajaţi, conform sursei.
Automatizarea şi digitalizarea au devenit argumente tot mai frecvente în planurile de reducere a personalului. Banca britanică Standard Chartered a anunţat eliminarea a 7.000 de posturi la nivel global, în cadrul tranziţiei către inteligenţa artificială şi procese automatizate, potrivit publicaţiei.
Allianz Partners a comunicat în iulie un program care afectează 1.800 de angajaţi, invocând extinderea utilizării inteligenţei artificiale şi a sistemelor automatizate. Operatorul german O2 Telefonica a anunţat restructurări care vor afecta 1.400 de posturi şi închiderea a 60 de magazine, conform sursei.
Vodafone a comunicat un plan global care include eliminarea a 1.200 de locuri de muncă, inclusiv în operaţiunile europene, şi aproximativ 2.300 de concedieri în Germania în următorii doi ani. Compania franceză Sodexo a anunţat reducerea personalului cu 1.100 de angajaţi, în cadrul unui program de eficientizare, potrivit publicaţiei.
În sectorul livrărilor, platforma poloneză Pyszne.pl, parte a grupului Just Eat Takeaway, a anunţat eliminarea a 5.000 de posturi. Banca britanică Barclays a comunicat în octombrie că va concedia 5.000 de angajaţi la nivel global, în special din operaţiunile şi activităţile administrative, pe fondul utilizării tot mai extinse a inteligenţei artificiale, conform sursei.
Cele mai recente anunţuri includ restructurarea furnizorului german auto Schaeffler, care va elimina 3.460 de locuri de muncă în Europa, pe fondul încetinirii tranziţiei către vehiculele electrice şi al reducerii marjelor de profit. Compania aeriană olandeză KLM a anunţat, la rândul său, că va concedia iniţial 1.000 de angajaţi pentru a reduce costurile operaţionale, potrivit publicaţiei.
Evoluţiile indică o transformare amplă a pieţei muncii europene, în care presiunile economice şi concurenţa internaţională se suprapun cu automatizarea activităţilor. Pentru numeroase companii, reducerea cheltuielilor şi reorganizarea operaţiunilor au devenit priorităţi în încercarea de a-şi menţine competitivitatea, conform sursei.

























































Opinia Cititorului